Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Udrea și Alina Bica ar putea fi eliberate din arest preventiv, în Costa Rica

Elena Udrea și Alina Bica ar putea sta în arest preventiv încă o lună, după ce procurorul de caz a cerut prelungirea arestului preventiv pentru cele două românce.

de Redactia Observator

la 03.12.2018 , 16:36

Elena Udrea și Alina Bica au o șansă să fie eliberate din arest, în Costa Rica

Elena Udrea și Alina Bica ar putea sta în arest preventiv încă o lună, după ce procurorul de caz a cerut prelungirea arestului preventiv pentru cele două românce.

Totuși, procurorul precizează că este la fel de posibil ca în cazul celor două, dacă este necesar, se vor institui măsuri diferite de cea a arestului preventiv, iar cele două ar putea fi eliberate sub control judiciar sau alte măsuri complementare.

Elena Udrea și Alina Bica ar putea fi eliberate

Articolul continuă după reclamă

Dacă se aprobă cererea procurorului, ar însemna a treia lună de închisoare în Costa Rica, pentru Udrea și Bica.

Pe acelaşi subiect

Parchetul a cerut extinderea măsurilor de precauție și pentru că procesul de extrădare solicitat de România se încheie.

"Această extensie a arestului preventiv a fost cerută pentru a se sincroniza cu finalizarea procesului de extrădare. Cu toate acestea, dacă este necesar, se vor institui măsuri diferite, în așteptarea finalizării procesului de extrădare solicitat de România“, a declarat procurorul, citat de ameliarueda.com

Toate cererile de eliberare au fost refuzate

Elena Udrea şi Alina Bica au rămas în arest, în Costa Rica, după ce Tribunalul Constituţional le-a respins cererea de eliberare pe 17 noiembrie.

Ambele s-au adresat instanţei constituţionale în 6 noiembrie, în condiţiile în care ele au fost plasate în detenţie pentru două luni, fiind în procedură de extrădare la solicitarea autorităţilor române.

Conform jurnaliştilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiţă nou-născută şi condiţiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuţie documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.

Udrea și Bica ar trebui eliberate, spun avocații

Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au mai făcut un demers la instanţa constituţională, susţinând că sentinţele în baza cărora a fost solicitată extrădarea au fost anulate în România, motiv pentru care ar trebui eliberate. Judecătorii ar urma să decidă în priul rând cu privire la admisibilitatea acestei acţiuni, scriu jurnaliştii din Costa Rica.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute, în 3 octombrie, de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica. Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Elena Udrea și Alina Bica ar putea fi eliberate din arest preventiv, în Costa Rica