Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elevii unui liceu din Arad au ajuns la spital cu simptome de intoxicare

Prima zi de şcoală din acest an s-a încheiat la spital pentru 24 de elevi cu vârste între 11 şi 13 ani ai unui liceu din Arad. Cu toţii prezentau simptome de intoxicare şi totul după o acţiune de igienizare efectuată cu trei zile înainte de sfârşitul vacanţei.

de Redactia Observator

la 14.01.2020 , 11:08

Prima zi de şcoală din acest an s-a încheiat la spital pentru 24 de elevi cu vârste între 11 şi 13 ani ai unui liceu din Arad. Cu toţii prezentau simptome de intoxicare şi totul după o acţiune de igienizare efectuată cu trei zile înainte de sfârşitul vacanţei.

Pentru că afară a fost frig, sălile de clasă nu ar fi fost aerisite suficient, iar după ore, copiii au ajuns acasă cu erupţii pe faţă, greţuri şi vărsături. Zece dintre ei au rămas internaţi în spital. O anchetă a fost deschisă în acest caz, iar astăzi, cursurile au fost suspendate în toată şcoala.

Copiii, toţi elevi în clasele a cincea şi a şasea la Liceul German din Arad, au început să se simtă rău imediat ce au ajuns acasă. Pete roşii pe corp, greaţă şi tuse au fost doar câteva dintre simptomele care i-au alarmat pe părinţi.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În realitatea erau semne ale unei intoxicaţii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Până seara, însă, 24 de elevi au ajuns la spital, iar 10 au rămas internaţi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La şcoală au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenţie, pentru că, în urmă cu câteva zile, în unitatea de învăţământ avusese loc un proces de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie de către o firmă autorizată din Deva.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Doi dintre elevii intoxicaţi sunt chiar copiii vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Probele aeriene luate de specialiştii CBRN nu au arătat nimic toxic pe aparate. Au fost prelevate însă şi probe de pe bănci şi obiecte de mobilier pentru a fi verificate în laborator. În cinci clase au fost probleme, cele din ciclul gimnazial.

Şcoala rămâne sub sigiuliu până când se va stabili că pericolul a fost eliminat. Cursurile au fost supendate, iar astăzi, cei aproape 400 de elevi vor sta acasă. Şi Ministerul Sănătății s-a sesizat și a dispus un control mixt de urgență.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Elevii unui liceu din Arad au ajuns la spital cu simptome de intoxicare