Video Elevii din Capitală au revenit în bănci. 8.000 vor rămâne, însă, în sistemul online
Elevii din Capitală revin, de astăzi, în bănci. Unii dintre ei. Pentru că mai bine de 8.000 de elevi sunt scutiţi medical. În plus, mii de tineri cer ...să li se permită să continue orele online şi nu vor să se întoarcă la şcoală.
Dacă vorbim despre Capitală, toţi elevii se întorc în bănci, astăzi. La nivel naţional, 100.000 de copii revin la şcoală în Capitală şi 2.7 milioane de elevi în total.
Mai sunt câteva localităţi în scenariul galben. Dar se bucură elevii, mai ales cei de clasa V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a, cei care s-au văzut foarte puţin la începutul anului şcolar în luna septembrie şi iată că se revăd abia acum.
Regulile însă trebuie respectate cu sfinţenie: masca de protecţie trebuie purtată în timpul orelor. Aşadar profesorii trebuie să fie ceva mai atenţi la elevi să aibă întotdeauna masca pe faţă.
În timpul pauzelor, dacă orarul este decalat, şi nu toţi elevii ies în curte, atunci pot să îşi dea masca jos. De asemenea, părinţii care vin să îi ia sau să îi ducă la şcoală trebuie să poarte mască în perimetrul şcolii.
8.000 de elevi rămân în sistemul online
Cei aproape 8 mii de elevi care vor să continue învăţământul online au motive clare pentru această solicitare.
"Profesorii au predat foarte mult în acest an şi ei vor vrea să ştim ce am învăţat, vor fi multe teste şi ascultări la multe materii şi o să fie un stres foarte mare pentru noi".
"Importantă este şi atitudinea pe care o au profesorii atunci când ne anunţă că dau teste (...) Caietele la control, abia aştept să veniţi la şcoală ca să vă dau test".
"Există profesori care ne ameninţă cu acest lucru! Nu sunt de acord pentru că profesorii o să înceapă să ne atace. Toţi o să vrea să ne dea cât mai multe teste şi o să ne aglomereze foarte mult".
Până în acest moment, peste 10 mii de oameni au semnat petiţia prin care se cere anularea cursurilor în clase, în şcolile din Capitală.
Cătălina Ifrim, consiliul elevilor: "Există o repulsie vizavi de reîntoarcerea fizică care din mai multe motive poate fi sau nu justificată. Am putea vorbi şi de programul care variază, elevi care sunt nevoiţi să plece cu două ore înainte, ne-am obişnuit cu online".
Însă, în ciuda petiţiei iniţiate de un licean, ministrul Educaţiei este de neclintit. Doar o anumită categorie de elevi poate continua şcoala pe Internet.
Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: "Elevii care prezintă orice simptome specifice sau cei care prezintă vulnerabilităţi medicale sau orice motive întemeiate vor trebui să aibă asigurat procesul de învăţământ în sistem online".
Cu toate acestea, sunt şcoli în Bucureşti în care nu se poate învăţa fizic din cu totul alte motive.
Prefectul Capitalei: "Acolo unde lucrurile sunt diferite din motive de infrastructură sau alte motive pot în mod punctual lua decizia de a rămâne online".
În Capitală, sunt cinci unităţi de învăţământ care vor rămâne în sistem online din cauza lucrărilor de renovare. Iar elevii din 38 de clase au activitatea suspendată din cauza infectărilor cu coronavirus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰