Foto "Era baltă de sânge. L-a tăiat bine!". Bărbat înjunghiat în parcarea unui supermarket din Bucureşti, în urma unui conflict. Agresorul, prins la scurt timp
Un bărbat de 40 de ani a fost înjunghiat de un alt individ, în urma unui conflict, într-o parcare din Sectorul 3 al Capitalei. O ambulanţă a ajuns de urgenţă la faţa locului şi l-a transportat pe bărbat la spital.
Potrivit Poliției Capitalei, Secția 13 de poliție a fost sesizată duminică despre faptul că, în parcarea unui supermarket din Sectorul 3, în urma unui conflict spontan, un bărbat de 40 de ani ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înțepător.
Un trecător a filmat momentele când ambulanţa a ajuns în parcarea supermarketului. Pe imagini aceştia se aud spunând: "Când am ieşit era deja baltă de sânge acolo. L-au tăiat bine. E încă sânge dar e pe picioarele lui, e conştient"
Agresorul a fost reţinut, victima este stabilă
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul secției și un echipaj de prim-ajutor. Victima a fost transportată la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale suplimentare.
La scurt timp, polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani, bănuit de săvârșirea faptei. Acesta a fost dus la sediul secției. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰