Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Era în capot şi s-a dezbrăcat. Era fără lenjerie". Pedofilul surprins de camere pipăind o fetiţă într-un bloc din Oradea era cunoscut pentru pornirile sale

A pipăit o fetiţă în scara blocului şi a obligat un băiat să se dezbrace. Un pedofil care ademenea copii într-un apartament închiriat din Oradea a mobilizat un cartier întreg. Părinţii au acţionat în numele celor mici şi au distribuit imagini cu el. În acest fel, au reuşit să-l împedice să mai facă şi alte victime. Apucăturile bolnave ale individului au ieşit la iveală după ce a fost surprins de camerele de supraveghere. 

de Georgiana Botez

la 21.05.2022 , 21:17

Bărbatul acţiona chiar în blocul din Oradea, unde locuia cu chirie, fără să se teamă că l-ar putea surprinde părinţii sau camerele de supraveghere. În aceste imagini, invită înăuntru mai mulţi copii, iar pe o fetiţă de 9 ani o atinge nefiresc.

Cunoscut pentru pornirile sale

În momentul în care cineva intră în bloc, se face că aranjează un preş de la intrare, ca să nu dea de bănuit. Apoi, porneşte pe scări, în timp ce copiii îl urmează. Mama unei fetiţe îi strigă să vină înapoi. În aceeaşi zi, cu doar câteva ore înainte, individul a ademenit în apartament un băiat de 12 ani, cu promisiunea că îi va da un telefon. I-a prins mâinile la spate şi l-a dezbrăcat. O altă mamă care locuieşte în bloc povesteşte că a avut parte de un incident asemănător.

Vezi și

Mamă-reporter: Veneam o dată cu fetiţa de afară şi el aştepta livrarea de mâncare şi el era în capot şi s-a dezbrăcat. Era fără lenjerie. 

Pe acelaşi subiect

- Nu v-aţi gândit atunci să faceţi o plângere, să povestiţi ce s-a întâmplat?

- Nu, nu mi s-a părut aşa important, nu am dat importanţă pe moment.

Reporter-Tatăl unei fetiţe: Se droga?

- Presupun, nu ştiu, că avea anumite scăpări. A mai avut un incident în iarnă cu maşina. A împins-o pe cea din faţă ca să iasă din parcare.

De data aceasta, părinţii celor mici au anunţat poliţia şi au postat pe grupul de Facebook al cartierului înregistrarea făcută de camera de supraveghere.

Vecină-reporter: Am văzut pe grup, a postat cineva pe grup. Că l-au mai văzut şi anul trecut/////

- L-ar fi văzut anul trecut făcând ce anume?

- Acelaşi lucruri, pipăituri, atingeri.

Şi nu este singurul pedofil care dă târcoale în zonă.

Localnică-reporter: A mai fost la noi în scară aceeaşi chestie şi nu de mult, de vreo trei-patru luni. 

-Aceeaşi persoană?

-Nu, altă persoană.

- Vă mai linişteşte faptul că există camere de supraveghere?

-Nu neapărat, că se pot opri. Şi în primul caz au fost oprite.

Pedofilul are 42 de ani. Când au descins poliţiştii în apartamentul închiriat, fugise deja. A fost prins acasă la Constanţa, în urma ponturilor date de oameni, şi arestat pentru 30 de zile.

Georgiana Botez Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "Era în capot şi s-a dezbrăcat. Era fără lenjerie". Pedofilul surprins de camere pipăind o fetiţă într-un bloc din Oradea era cunoscut pentru pornirile sale