Video "Era un lup mare". Filmul salvării lui Radu Aryan. 400 de oameni l-au căutat. Băiatul de 2 ani a fost găsit speriat, în pragul hipotermiei
Băieţelul de doi ani din Botoşani a fost găsit teafăr după 25 de ore de căutări! Copilul a mers mai bine de patru kilometri prin pădure şi a stat întreaga noapte printre sălbăticiuni. Salvatorii l-au găsit epuizat sub un copac. Mobilizarea de forţe a fost impresionată - aproape 400 de oameni, câini de urmă, elicoptere şi un avion de mici dimensiuni l-au căutat pe Aryan.
Aryan, băiețelul de 2 ani: Era un lup mare. Mă dor picioarele.
După 25 de ore de căutări dramatice, băieţelul de doi ani a fost găsit.
Ionuţ Chiraş, poliţist IPJ Botoşani: Nu vă pot exprima în cuvinte, sunt emoţionat.
Aryan era desculţ şi ud până la piele, aproape îngheţat. Doi dintre cei trei poliţişti care l-au găsit au venit special de acasă la căutări în ziua lor liberă. Nu şi-au putut stăpâni lacrimile în faţa miracolului de a descoperi copilul în viaţă.
- Cum a supravieţuit Radu Ayan, copilul de 2 ani dispărut în Botoşani, la -5 grade în pădure, o noapte...
- "De la Dumnezeu l-am primit și Dumnezeu mi l-a dat înapoi". Reacția tatălui lui Radu Ayan. Micuțul de 2 ani era...
- Cum l-au găsit poliţiştii pe Radu Ayan, copilul de 2 ani dispărut în Botoşani. A stat o noapte întreagă...
Aryan era desculţ şi ud până la piele, aproape îngheţat
Ionuţ Chiraş, poliţist IPJ Botoşani: Era lângă un copac, sprijinit de un copac, între vreascuri uscate, obosit. Dar a avut totuşi puterea să strige la noi.
Emanuel Andreş, poliţist IPJ Botoşani: O bucurie de nedescris să dăm de el. Îl căutam de mai bine de 24 de ore, frig.
Aryan a petrecut întreaga noapte în pădure, la minus cinci grade Celsius. Şi-a petrecut şi toată ziua de azi în lapoviţă, şi ploi, în pragul hipotermiei. Pe lângă sălbăticiunile din pădure, frigul de peste noapte a fost principala temere a celor care l-au căutat. Au mers pe urmele lui, după ce o cameră de supraveghere din în zona cantonului silvic l-a surprins mergând hotârât spre pădure. Plângea şi o striga pe mama lui. La mai bine de patru kilometri din acest punct, în apropierea Mănăstirii Sihăstria Voronei, copilul n-a mai avut puterea să meargă.
Aryan a petrecut întreaga noapte în pădure, la -5 grade Celsius
Laurenţiu Şerban, poliţist IPJ Botoşani: Norocul lui probabil că a stat sub un copac, dacă stătea în câmp deschis, poate era altfel.
Părinţii lui Aryan lucrează în Anglia şi s-au întors de urgenţă în ţară. În stare de şoc, au participat la căutări şi s-au rugat. Tatăl său, de origine pakistaneză, a îngenunchiat la aflare veştii că fiul său este teafăr.
Tatăl lui Aryan: Mă aşteptam la asta. Am avut acest sentiment. Sunt tată, mă aşteptam. Dumnezeu mi l-a dăruit şi Dumnezeu mi l-a dat înapoi.
Aproape 400 de oameni s-au mobilizat pentru găsirea copilului de 2 ani, printre care forţe de ordine din 5 judeţe cu câini de căutare-salvare şi două şenilate.
Costin Tudor, şef IPJ Botoşani: Au fost agrenate peste 200 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, 180 de civili care ne-au sprijinit într-un efort de peste 24 de ore şi au fost verificaţi şi cercetaţi peste 800 de kilometri pătraţi.
Pădurea Tudora este uriaşă, cu o vegetaţie bogată şi plină de zone abrupte. Pentru a fi eficienţi, salvatorii au avut în ajutor două elicoptere şi un avion de mici dimensiuni.
Angela Bertea, reporter Observator: La căutări va participa inclusiv un elicopter SMURD, care a venit în sprijinul forţelor de ordine. La bord se află şi pădurarul de aici care cunoaşte foarte bine zona.
Însă chiar şi cu o experienţă de 3 decenii în spate, Vasile nu a reuşit să vadă nicio urmă de copil.
Zona a fost periată la milimetru şi pe timpul nopţii cu biciclete, ATV-uri şi maşini de teren. Aryan a dispărut de sub ochii bunicii. Erau împreună în vizită la vecini, iar micuţul se juca în faţa curţii.
Bunică: Lângă geamul ăla, acolo jos, pe trotuar. Acolo se juca el. Şi pe urmă iar l-am luat în casă. Când l-am luat în casă, iar a dispărut.
Anul trecut au fost raportaţi 7500 copii dispăruţi peste 7500 de copii dispăruţi. Şansele de găsire a unui minor pierdut scad dramatic după o zi, iar la 48 de ore şansa de a fi găsit în viaţă tinde spre zero.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰