Video Experienţa inedită pusă la cale de o localnică din inima Apusenilor. Zeci de turişti îi calcă pragul: "E ca la mama acasă"
Mâncare tradiţională ca la mama acasă! O localnică dintr-un sat din Apuseni îi pofteşte pe iubitorii gastronomiei locale să savureze bucate alese pregătite după reţetele bunicii şi gătite cu ingrediente din zonă. Şi-a deschis un punct gastronomic local în localitatea hunedoreana Trestia unde prepară bunătăţi care au gustul adevarat al copilăriei şi unde aşteaptă cât mai mulţi gurmanzi.
În gospodăria Luminiţei, totul te îndeamnă să-ţi aduci aminte de gustul bucatelor de casă. De la pâinea frământată şi coaptă în cuptorul de lemne până devine aurie şi crocantă, la cărneturile care sfârâie pe sobă.
Luminiţa Ciuculescu, bucătar: Noi gătim proaspăt, chiar se poate participa la făcutul mâncării şi atunci dacă sunt programări, normal nu va mai fi risipă, ştim exact ce număr de persoane vin la masă şi plus că mâncarea se face în acea zi.
Capacitatea locului este de 12 persoane
Capacitatea locului este de 12 persoane, iar cei care vin aici ar face bine să nu mănânce nimic înainte. Aperitive de casă, zacuscă, răcituri, ciorbă, cartofi aurii, friptură sau sarmale – toate sunt pregătite cu drag şi aduse aburind la masă.
Bărbat: Toate au fost bune începând de la răcituri, cătărici cum le zice aici. Gustări, mezeluri făcute din porc, jumări, friptură, sarmale.
Reporter: Vă amintiţi de copilărie?
Bărbat: Clar, că de aia şi venim aici. Zona e frumoasă şi mâncarea ca şi la părinţi, ca mama acasă.
Femeie: S-a facut pâinea de casă care şi noi facem pâine acasă, dar nu se compară cu pâinea făcută la cuptor.
Nici deserturile nu lipsesc de pe masă
Nici deserturile nu lipsesc de pe masă. Gogoşile rumenite, laptele de pasăre sau tăieţeii cu nucă sunt cele care bucură papilele oricărui pofticios. Plăcinta cu măr este vedeta dulce a locului, mai ales că în zonă sunt multe livezi cu pomi fructiferi.
Femeie: Pregătim deserturi ţărăneşti, de casă. Găluşti cu prune, plăcinte ţărăneşti umplute cu brânză şi mărar, mere.
Locul este cu atât mai atrăgător cu cât clienţii pot vedea cum se prepară bucatele, dar pot şi învăţa să gătească, lucru de care sunt atraşi mai ales copiii, care îşi pot face chiar pâinica lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰