Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Explozie puternică într-un bloc din Slobozia, au sărit geamuri și uși din cauza suflului. 20 de oameni evacuați

O explozie puternică a avut loc într-un bloc cu patru etaje din orașul Slobozia. Pompierii au evacuat 20 de persoane, dintre care unele rănite în timpul deflagrației sau care au suferit atacuri de panică. O femeie de 72 de ani, cu arsuri pe mâini și față, a fost dusă la spital.

de Daniel Murărescu

la 08.11.2020 , 16:49

  • O explozie puternică a zguduit un bloc din Slobozia
  • ISU Ialomița încearcă să afle cum s-a produs deflagrația
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomiţa, pompierii au fost înştiinţati prin 112 în legătură cu producerea unei explozii la un apartament.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale pentru stingere, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa. Au fost anunţati şi reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi cei ai Primăriei Slobozia.

La sosirea forţelor de intervenţie în apartamentul unde s-a produs explozia, uşile şi geamurile erau deteriorate, iar la toate apartamentele din scara de bloc, uşile de la intrare erau deteriorate.

Articolul continuă după reclamă
Explozie Slobozia

Pompierii au evacuat aproximativ 20 de persoane care locuiau în apartamentele situate în scara de bloc. Din apartamentul în care s-a produs evenimentul, s-au autoevacuat trei persoane: două adulte şi o minoră, informează news.ro.

Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ , ulterior o femeie în vârstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri la membrele superioare şi la nivelul feţei, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Celelalte două victime au suferit atacuri de panică şi după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital.

Echipajele medicale au mai acordat primul ajutor unei persoane, cu un traumatism la o mână, care se afla pe casa scării în momentul producerii exploziei, ulterior fiind transportată de echipajul SMURD la spital.

Cauza producerii exploziei este în curs de stabilire, precizează ISU Ialomiţa.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Explozie puternică într-un bloc din Slobozia, au sărit geamuri și uși din cauza suflului. 20 de oameni evacuați