Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fabrică unică în lume, la Oradea. Investiția a fost de 650 milioane euro și va funcționa din 2025

Prima fabrică de anvelope din lume cu zero emisii de CO2, de la Oradea, o investiţie de 650 milioane euro, a produs prima anvelopă de test pe data de 1 iulie, producţia comercială de volum urmând să pornească la început de 2025, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 02.07.2024 , 15:10

Fabrică unică în lume, la Oradea. Investiția a fost de 650 milioane euro și va funcționa din 2025 Fabrică unică în lume, la Oradea. Investiția a fost de 650 milioane euro și va funcționa din 2025 - Profimedia (poză ilustrativă)

"În data de 1 iulie 2024, compania Nokian Tyres a produs prima anvelopă în noua sa fabrică pe care o construieşte în Oradea. Acest moment important pentru evoluţia proiectului a fost atins la data anticipată, iar lucrările înaintează conform planificării şi bugetului alocat. Producţia la scară comercială va începe în prima parte a anului 2025'', a anunţat, într-un comunicat, compania.

Construcţia fabricii, pe o suprafaţă de zece hectare, a început în anul 2023 şi tot de anul trecut, compania derulează şi o campanie de recrutare pentru formarea echipei locale. În 2023 şi 2024 au fost selectaţi atât candidaţi pentru zona de producţie, cât şi pentru roluri administrative şi de conducere. Echipa de lansare, formată din 60 de specialişti, coordonează creşterea etapizată a capacităţii de producţie şi a beneficiat de un stagiu de formare la fabrica Nokian Tyres din Finlanda, pe parcursul primăverii. În total, fabrica va avea aproximativ 500 de angajaţi.

Prima fabrică de anvelope din lume cu zero emisii de CO2, la Oradea

Articolul continuă după reclamă

"Odată cu prima anvelopă realizată aici, am avut ocazia de a testa capacitatea de producţie din noua fabrică şi totul decurge conform planului. La rândul lor, membrii echipei au parcurs cu succes stagiul de practică din Finlanda şi au acum toate informaţiile necesare pentru a putea produce anvelope premium la fel ca în celelalte fabrici ale noastre: fără compromisuri. Datorită implicării fiecăruia dintre ei, putem să sărbătorim astăzi producţia primei anvelope în fabrica Nokian Tyres din Oradea", spune, potrivit sursei citate, directorul general Susanna Tusa şi vicepreşedinte al Nokian Tyres Romania Operations.

Pe acelaşi subiect

După ce va deveni operaţională, fabrica Nokian Tyres va avea o capacitate anuală de producţie de 6 milioane de anvelope, cu potenţial de creştere în viitor. Anvelopele produse în Oradea vor fi comercializate în principal în Europa centrală, graţie localizării strategice, în proximitatea clienţilor din această regiune.

Prima anvelopă produsă în Oradea este Nokian Tyres Snowproof 2, un simbol al aniversării a 90 de ani de la invenţia anvelopelor de iarnă, fără crampoane, special concepută pentru şoferii de autoturisme din Europa Centrală.

"Nokian Tyres a inventat anvelopa de iarnă în 1934. Nu puteam sărbători mai frumos aniversarea celor 90 de ani de la acest moment, decât fabricând unul dintre produsele noastre emblematice, în cea mai nouă fabrică a noastră. Scopul nostru este să facem lumea mai sigură reinventând continuu anvelopele şi modul în care acestea sunt realizate. Aşa am procedat de-a lungul anilor, anvelopă cu anvelopă şi aşa vom face şi în fabrica din Oradea", adaugă Susanna Tusa, în comunicatul citat.

După inaugurare, fabrica Nokian Tyres din Oradea va scrie istorie, se menţionează în comunicat, fiind prima unitate de producţie din industria anvelopelor cu zero emisii de bioxid de carbon. Pe lângă statutul de reper în industrie, fabrica propune şi o abordare holistică a sustenabilităţii, ce include utilizarea energiei electrice provenind exclusiv din surse curate şi procese automatizate, cu înaltă eficienţă energetică. În plus, fabrica va adopta şi standarde foarte riguroase privind deşeurile ce ajung la groapa de gunoi, la fel ca celelalte unităţi Nokian Tyres din Finlanda şi Statele Unite ale Americii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Fabrică unică în lume, la Oradea. Investiția a fost de 650 milioane euro și va funcționa din 2025