Video Familia regală a deschis larg porţile Castelului de la Săvârşin pentru colindători. Momentul spectaculos oferit de dubaşii satului
A fost zi de sărbătoare şi la Castelul de la Săvârşin. Zeci de colindători, îmbrăcaţi în cele mai frumoase straie tradiţionale, au mers să ureze familiei regale. Custodele coroanei, Majestatea Sa Margareta şi principele Radu au primit colindătorii. A fost un adevărat spectacol făcut de dubaşii satului. O tradiţie păstrată de pe vremea Regelui Mihai. Sărbătoarea a fost şi în judeţul Cluj. Acolo, flăcăii din două sate vecine au luat la pas fiecare uliţă şi i-au colindat pe săteni. Special pentru ei, astăzi, o să fie organizat un bal de Crăciun.
Ca în fiecare an, în Ajun de Crăciun, familia regală a deschis larg porţile Castelului pentru a-i primi pe colindători. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, moştenite din moși-strămoși, dubaşii satului au mers la reşedinţa Majestăţilor Sale.
Familia regală colindată de dubaşi
Majestatea Sa Margareta: Este o mândrie pentru noi, dar şi o mare bucurie să-i avem pe dubaşi aici. Sper că va continua această tradiţie.
Ioan Vodicean: primar Săvârşin: La fel ca în anii trecuţi, la final de an 2023, aşa cum s-a procedat şi până acum, am dus vestea naşterii domnului Nostru Iisus Hristos, la prima familie gospodara, la familia regală.
Printre colindători i-am întâlnit pe Alin şi Gabriel. Doi fraţi, care de când se ştiu vin să colinde familia regală. Iar pregătirea pentru această zi magică este una de durată.
Fraţii Alin şi Gabriel: Am făcut repetiţii în fiecare zi, de când a început postul Crăciunului.
Alţii în schimb, au venit de la sute de kilometri distanță doar pentru a le ura Majestăţilor Sale - „sărbători fericite“.
Feciorii din Cluj au colindat toată noaptea
Sărbătoare a fost şi în judeţul Cluj. Încă de le primele ore ale dimineţii, flăcăii din două sate vecine au mers să colinde enoriaşii în biserică. La ieşirea din biserică, feciorii necăsătoriţi au luat la pas uliţele satului, iar în fiecare casă au răsunat tradiţionalele colinde pe care tinerii le-au învăţat de la bunici.
Colindătorii au mers din casă în casă întreaga noapte, iar astăzi se pregătesc pentru un bal organizat special pentru ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰