Familie din Bistriţa, intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru oi. Băiatul de 16 ani a murit
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale. Băiatul de 16 ani al familiei a decedat.
Echipajele medicale de la SMURD şi Ambulanţă au intervenit la acest caz în noaptea de 20/21 mai, însă primele informaţii publice au apărut abia la sfârşitul săptămânii trecute, după decesul băiatului de 16 ani, când liceul din Căianu Mic la care studia a postat pe o reţea de socializare un mesaj de condoleanţe.
La solicitarea Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a precizat că la Urgenţe au ajuns, în data de 21 mai, atât băiatul - în comă, ulterior transferat la Institutul Inimii din Cluj, cât şi mama acestuia, cu insuficienţă respiratorie, şi tatăl, care a refuzat spitalizarea.
"În data de 21 mai, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă o familie din localitatea Ilişua, în stare gravă în urma intoxicării cu substanţe organofosforice (Diazinol). Este vorba despre un minor de 16 ani (urgenţă cod roşu), prezentând stop cardiorespirator responsiv la manevrele de resuscitare, sindrom de detresă respiratorie acută, afectare cerebrală şi a cordului, comă, şoc distributiv. În urma stabilizării în Urgenţă, băiatul a fost transferat la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Mama acestuia, în vârstă de 47 de ani (urgenţă cod galben), a fost adusă la spital cu insuficienţă respiratorie acută în urma utilizării insecticidului, hipoxemie severă, acidoză respiratorie, traheobronşită, primind suport şi tratament de specialitate în Secţia ATI şi, ulterior, în Secţia Medicină internă, de unde a fost externată în stare ameliorată în data de 24 mai. La UPU-SMURD a fost adus şi tatăl minorului, un bărbat în vârstă de 51 de ani (urgenţă cod verde), prezentând intoxicaţie cu organofosforice în observaţie. Acesta a refuzat internarea, părăsind spitalul pe propria răspundere", a informat reprezentanta spitalului.
Adolescentul de 16 ani a murit
- "Iisuse Hristoase, a luat foc şi la om". Mamă și fiu, uciși de flăcări în apartamentul lor din Capitală....
- ANIMAŢIE. Autorităţile verifică dozatoarele de apă de la liceul cu 100 de elevi şi profesori intoxicaţi. Se ia...
- Tineri iubiţi, găsiţi morţi în garaj. Erau pe jumătate dezbrăcați, într-un Fiat Panda cu motorul încă...
Directorul liceului tehnologic din Căianu Mic, Ovidiu Boca, a declarat că băiatul de 16 ani a decedat vinerea trecută şi a fost înmormântat la începutul acestei săptămâni.
"Este un elev din clasa a X-a B, elev la profesională, calificarea mecanic auto. Un elev cuminte, care nu ne-a creat probleme, un elev silitor. Luni (20 mai - n.r.) rămăsese acasă cu tatăl său, la lucru. Era în practică, terminase cursurile teoretice (...). Există mai multe variante, printre care am înţeles că a îmbăiat oi, că a fost la îmbăiat de oi", a mai spus Boca.
Directorul unităţii de învăţământ a precizat că a fost contactat de poliţiştii de la Secţia 5 Poliţie Rurală, care fac cercetări în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰