Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Familie sfâșiată de un Rottweiller, în Prahova. Animalul a atacat mai întâi băiețelul de 7 ani, apoi a mușcat părinții

Un băiat de 7 ani şi părinţii lui au fost atacaţi de câinele familiei, un Rottweiller, în curtea propriei locuinţe din comuna Albești Paleologu, Prahova. Toţi trei au ajuns la spital cu răni grave. Câinele ar fi fost lăsat liber prin gospodărie, iar băiatul ar fi încercat să-l hrănească.

de Redactia Observator

la 14.03.2022 , 13:37

Animalul l-a atacat pe copil, iar părinţii au intervenit şi au fost şi ei muşcaţi de câine. Micuțul a fost dus la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, iar medicii s-au chinuit mai bine de patru ore să-i cureţe rănile.

Copilul bănuiește că animalul nu l-a recunoscut

Copilul le-a povestit medicilor că nu-şi explică de ce a fost atacat de câine şi că bănuieşte că nu l-a recunoscut pentru că avea un hanorac şi purta glugă. Şi tatăl copilului va fi supus unor intervenţii chirurgicale în cadrul secției de reconstructie plastică a Spitalului Județean din Ploiești. 

Vezi și

Deocamdată nu a fost deschis un dosar penal, dar se fac cercetări pentru a se vedea dacă părinţii copilului au respectat prevederile legale privind deţinerea câinilor periculoşi sau agresivi. 

"Din verificări a rezultat faptul că, în seara zilei de 13 martie a.c., câinele a fost lăsat liber în curtea locuinței, atacând la un moment dat membrii familiei. La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, respectiv, dacă proprietarul câinilor a respectat prevederile OUG 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, urmând a se dispune măsuri în consecință”, a transmis IPJ Prahova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Familie sfâșiată de un Rottweiller, în Prahova. Animalul a atacat mai întâi băiețelul de 7 ani, apoi a mușcat părinții