Video Fata dispărută în Sighet și găsită după 7 zile ar fi fost sechestrată. Copila a sărit în brațele polițistului când l-a văzut
Căutări disperate cu deznodământ fericit. Fata de 13 ani dispărută în Sighetu Marmaţiei a fost găsită după o săptămână. Un poliţist local a descoperit-o întâmplător într-o clădire rău famată din centrul oraşului. Acolo, adolescenta ar fi fost ţinută captivă de un individ cu antecedente, bănuiesc autorităţile.
Fata în vârstă de 13 ani este internată, momentan, la Spitalul municipal din Sighetu Marmației, acolo unde medicii o vor supune mai multor investigații.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, care ar fi ținut-o captivă pe copilă, a fost ridicat din acea locație, încătușat și dus la audieri. Polițiștii vor să afle dacă fata a fost ținută în acel imobil împotriva voinței sale sau dacă a stat acolo pentru că așa și-a dorit.
Fata a sărit în brațele polițistului și a început să plângă
Fata în vârstă de 13 ani a fost găsită azi dimineață de șeful Poliției Locale din Sighetu Marmației. Acesta a primit o informație de la un cetățean cum că în acea zonă s-ar afla copila și, fără să stea pe gânduri, civil și neînsoțit de colegii săi, a intrat în acea curte, unde sunt mai multe locuințe sociale.
S-a întâlnit cu bărbatul de 34 de ani, pe care l-a întebat despre fată. Sub pretextul că va face mai multe verificări, individul a fost convins de către polițist să îi deschidă ușa, iar în acel moment a văzut-o pe copilă stând pe o saltea, pe jos.
În acel moment, fata a sărit în brațele polițistului și a început să plângă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰