Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fata găsită spânzurată la 18 ani fusese abuzată de tatăl vitreg timp de 4 ani şi rămăsese gravidă

O fată de 18 ani din Prahova şi-a pus capăt zilelor, după ce ani la rând a fost abuzată de tată vitreg. Mama tinerei susţine că ea a recurs la gestul extrem după o ceartă bărbatul. La audieri el a încercat să inducă în eroare autorităţile cu declaraţii false, dar într-un final a recunoscut că a întreţinut relaţii intime cu fata de când avea 14 ani.

de Ana Grigore

la 21.08.2024 , 19:18

Fata de 18 ani a fost găsită moartă ieri, de mama şi de tatăl ei vitreg. Imediat, bărbatul i-ar fi ascuns telefonul copilei. Apoi, potrivit surselor Observator în timpul audierilor s-ar fi încurcat în minciuni.

Gest extrem după un şir de abuzuri

Bărbatul a încercat să-i conducă pe anchetatori pe o pistă falsă. Le-a spus că fata s-ar fi certat în acea seară cu un băiat de care era apropiată, lucru ce a determinat-o să-și pună capăt zilelor. Într-un final, le-a mărturisit anchetatorilor că a abuzat-o sexual pe copilă încă de când fata avea 14 ani.

Articolul continuă după reclamă

"Tatăl vitreg al tinerei, în perioada 2020 - 2024 ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta", a declarat Maria Magdalena Rădulescu, IPJ Prahova. Ca ororile să fie complete, mama fetei ştia de relaţie. Mai mult, adolescenta ar avea un copil de un an şi trei luni cu agresorul. "Singură nu-şi lua viaţa", spune Cristina Tudorache, mama fetei, convinsă că a fost ucisă "din gelozie".

Pe acelaşi subiect

Mărturia mamei fetei care s-a sinucis

"Fata vorbea afară pe canapea. I-a spus să o lase în pace, că nu mai vrea să fie cu el. Eu n-am crezut lumea, toată lumea îmi zicea mereu, mereu, uite, uite, că îi vedea peste tot. L-am intrebat eu. E adevărat că tu şi cu Andreea aţi umblat împreună? Sunteţi împreună? Şi a recunoscut. A zis că da", adaugă Cristina Tudorache, mama fetei.

"El trăia şi cu maică-sa şi cu ea. Lumea după aici i-a mai spus ei, dar ea a zis să o lăsăm în pace că nu crede aşa ceva", povesteşte o vecină. "Mereu coborau amândoi, se duceau la magazin, se duceau în oraş. Mereu se auzea ceartă acolo în casă la ei, în curte. În ziua repectivă, tatăl fetei a coborât în jos foarte agitat, speriat şi nervos", adaugă alte localnice.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru act sexual cu un minor şi cel mai probabil şi pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Până la această oră reprezentanţii DGASPC Prahova nu au putut fi contactaţi pentru a explica ce se va întâmpla cu bebeluşul fetei.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Fata găsită spânzurată la 18 ani fusese abuzată de tatăl vitreg timp de 4 ani şi rămăsese gravidă