Antena Meniu Search
x

Fata ucisă și incendiată pe un câmp din Giurgiu a fost identificată. Parchet: ”Nu a fost niciodată dată dispărută”

Fata ucisă și incendiată la marginea unui drum din apropierea localității Ghimpați, în Giurgiu, a fost identificată de anchetatori, la aproape o săptămână de la apelul la 112 care anunța că pe un câmp arde un cadavru omenesc.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 06.11.2020, 19:48

Portretul robot al fetei ucise și incendiate pe un câmp din Giurgiu
Portretul robot al fetei ucise și incendiate pe un câmp din Giurgiu - antena3.ro
  • Criminaliștii au realizat portretul-robot al fetei ucise apoi incendiate într-un geamantan, pe un câmp din apropierea localității Ghimpați, județul Giurgiu.
  • Anchetatorii au anunțat că fata nu a fost niciodată declarată dispărută.

Procurorii au anunțat, că au identificat științific victima, în baza analizelor de laborator și că tot ceea ce pot transmite în acest moment este că ea nu a fost niciodată declarată dispărută.

”Nu vom divulga sub nicio forma identitatea acesteia și nu vom transmite nicio fotografie. Orice alta informație poate conduce la dispariția autorului”, anunță Parchetul într-un comunicat.

Semnalmentele fetei ucise și incendiate pe câmp

Victima avea între 20 şi 30 de ani, părul lung, şaten şi aproximativ 1 metru 65 înălţime. Era dezbrăcată atunci când i s-a dat foc. Nu avea asupra ei acte sau bijuterii. Criminaliştii spun că ar putea fi o tânără întâlnită la întâmplare pe care ucigaşul a încercat s-o violeze sau o prostituată ucisă de proxenet. Dar nu exclud să fi fost victima unui triunghi amoros.

Tânăra a fost ucisă cu două ore înainte să fie abandonată în valiză. Semnalmentele ei au fost trimise către toate inspectoratele de poliţie din România pentru verificări în baza de date a persoanelor dispărute.

Fata a fost ascunsă într-un geamantan și incendiată

Un apel la 112 a declanșat alerta la Poliția din Giurgiu, atunci când un bărbat a sunat și a anunțat că pe câmpul dintre localitățile Valea Plopilor și Ghimpați arde un cadavru omenesc.

Polițiștii au sosit imediat, apoi și criminaliștii, la fața locului fiind descoperit cadavrul unei femei, care se afla pe fragmentele unei valize.

Tânăra a fost carbonizată în proporție de 90%, însă criminaliștii au reușit să determine câteva lucruri foarte importante.

Tânăra avea vârsta între 20 și 30 de ani, iar după efectuarea autopsiei s-a constatat că prezenta plăgi la nivelul capului, produse prin lovire cu un corp dur tăietor.

Prezenta fractură sternală și costală, iar decesul a avut loc ca urmare a șocului traumatic și hemoragic, în contextul politraumatismului.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Fata ucisă și incendiată pe un câmp din Giurgiu a fost identificată. Parchet: ”Nu a fost niciodată dată dispărută”