Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fata incendiată pe câmpul în Giurgiu avea între 20 şi 30 de ani, părul lung, şaten şi aproximativ 1, 65 înălţime. Localnici: "Poliţia nu cred că va găsi nimic". VIDEO

Un criminal umblă liber! La două zile după ce o tânără a fost găsită moartă pe marginea drumului, într-o geantă de voiaj în flăcări, anchetatorii nu ştiu încă cine este victima şi nici cine ar putea fi autorul faptei îngrozitoare. Între timp, oamenii din zonă merg cu frică pe stradă. Vă avertizăm, urmează detalii şi imagini care vă pot afecta emoţional.

de Andre Rotaru

la 01.11.2020 , 21:08

  • Polițiștii încearcă să identifice victima, despre care au câteva detalii
  • Criminalul este încă liber, iar localnicii sunt speriați

Scene de groază au văzut zeci de şoferi care treceau vineri seara pe şoseaua ce leagă comuna Ghimpaţi şi Valea Plopilor din Giurgiu. Cadavrul unei femei ardea ca o torţă pe marginea şoselei. Au trecut de atunci aproape 48 de ore. Un criminal este încă în libertate.

Dan Antonescu, criminolog: "Partea cea mai importantă şi mai dificilă a anchetei o reprezintă identificarea victimei. Acum că a dat foc acelui geamantan înseamnă că el a vrut ca taie fata să nu fie identificată"

Câteva bucăţi din geanta în care cadavrul tinerei a fost ars ar putea fi un indiciu important.

Vezi și

Andre Rotaru, reporter Observator: "Poliţiştii vor să afle inclusiv combustibilul folosit pentru a incendia bagajul în care se afla trupul femeii. Şi asta pentru că astfel de detalii i-ar putea conduce pe anchetatori la tipul de vehicul folosit de criminal"

Autopsia arată că femeia a murit după ce a fost lovită şi tăiată, cu aproximativ două ore înainte de a fi incendiată.

Andre Rotaru, reporter Observator: "Poliţiştii au ridicat imaginile surprinse de toate camerele de supraveghere aflate de-a lungul drumului naţional 6, din Bucureşti şi până în Alexandria. Vorbim de zeci de ore de imagini pe care anchetatorii vor fi nevoiţi să le vizioneze cadru cu cadru pentru a putea obţine indicii despre criminal"

Oamenii din zonă stau cu frică.

"Poliţia nu cred că va găsi nimic. Mama lucrează, iese noapte de la muncă, sora mea la fel şi se poate întâmpla orice"

"E groaznic, ce sa va spun. Avem şi noi copii, avem nepoţi, avem părinţi, e foarte greu. Normal că ne îngrijorează"

Victima avea între 20 şi 30 de ani, părul lung, şaten şi aproximativ 1 metru 65 înălţime. Era dezbrăcată atunci când i s-a dat foc. Nu avea asupra ei acte sau bijuterii.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Fata incendiată pe câmpul în Giurgiu avea între 20 şi 30 de ani, părul lung, şaten şi aproximativ 1, 65 înălţime. Localnici: "Poliţia nu cred că va găsi nimic". VIDEO