Femeie de 30 de ani, găsită moartă într-un apartament din Hunedoara. Iubitul său ar fi bătut-o cu bestialitate
O femeie de 30 de ani a murit noaptea trecută, într-un apartament din Hunedoara. Primele date arată că aceasta ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de aceeași vârstă. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.
Un nou caz de femicid, înregistrat în Hunedoara. O femeie în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără viață în apartamentul în care locuia împreună cu partenerul ei. Potrivit surselor Observator, între cei doi ar fi avut loc un conflict, în urma căruia bărbatul ar fi bătut-o cu bestialitate, femeia suferind răni incompatibile cu viaţa.
Vecinii spun că nu au observa semne care să indice un conflict major între cei doi. Alții afirmă în schimb că, în ultima perioadă, ar fi existat tensiuni, pe fondul geloziei.
Cei doi aveau împreună o fetiță, potrivit vecinilor. Vestea morții femeii i-a șocat pe locatarii din imobil, care spun că nu se așteptau la un asemenea deznodământ.
Dacă ești victima violenței domestice, sună la 0800 500 333, linie telefonică non-stop și gratuită, sau la Serviciul de Urgență 112.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰