Video Femeile însărcinate sau însoţite de copii mai mici de 5 ani vor avea prioritate la coadă. Ce amendă primesc cei care nu respectă legea
Bunul simţ a fost reglementat prin lege! Femeile însărcinate sau însoţite de copii mai mici de 5 ani vor avea prioritate la coadă. Măsura se aplică atât la ghişeele de la stat, cât şi pentru supermarketuri sau cafenele. Instituţiile vor fi obligate să aibă şi locuri de parcare dedicate. Cine încalcă legea, riscă amenzi usturătoare, de până la 10 mii de lei.
Femeile însărcinate nu vor mai trebui să se bazeze pe buna creştere a celor din jur pentru a fi lăsate în faţă la rând. De acum, au legea de partea lor.
Iulia Pop, reporter Observator: Fie că stăm la supermarket, la casă, ne plătim taxele la vreun ghşeu sau pur şi simplu vem o cafea, legea, până la urmă, una de bun simţ, ne dă prioritate. Femeile însoţite de copii până în cinci ani sau cele însărcinate, nu mai stau la coadă.
În supermaketuri, există deja case speciale pentru familile cu copii. De multe ori, însă, doar de formă.
Cei care nu vor da prioritate la coadă, vor primi amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei
Femeie: Mereu m-am pus la coadă, nu am cerut niciodată, dar mi s-a dat prioritate. Practic, s-a ignorat faptul că eram gravidă. Mi se pare exact de bun simţ să primeşti prioritate în condiţiile în care eşti cu un copil mic sau însărcinată.
Noua lege mai aduce o noutate. În parcările cu mai mult de 10 locuri, vor fi amenajate spaţii speciale pentru femeile gravide și persoanele însoţite de copii de până la cinci ani. Reprezentanţii Asociaţiilor de femei spun că legea ar fi putea fi pusă, însă, mai greu în practică în cazul femeilor însărcinate.
Legea va intra în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial. Iar instituțiile trebuie să implementeze noile cerințe în cel mult șase luni.
Cei care nu vor da prioritate la coadă, vor primi amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei. Iar instituţiile care nu vor face locuri speciale de vor fi sancţionate cu sume curprinse între 2.000 și 10.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰