Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Festivalul gusturilor, la Bucureşti: conceptul de street food, dus la nivel de artă. Preţurile au ţinut cont însă de inflaţie

Arome indiene, sud-americane sau orientale, îmbinate cu măiestrie în delicatese dulci şi sărate au transformat, în acest weekend, Bulevardul Kiseleff în centrul gastronomic al Capitalei. Rulotele au venit cu preparate din întreaga lume, pentru toate gusturile, dar şi cu preţuri pe măsura...inflaţiei. Chiar şi aşa, zeci de mii de bucureşteni au venit la prima ediţie de după pandemie a celui mai mare festival de mâncare stradală din ţar

de Ioana Matei

la 14.05.2022 , 20:00

Mâncarea indiană este departe de conceptul de fast-food. Se găteşte lent, ca aromele să se întrepătrundă. Radu şi echipa lui au reuşit, totuşi, să aducă exotismul specialităţilor indiene în stradă, fără să piardă gustul autentic. La câteva rulote distanţă, descoperim jerk, o carne gătită în stil jamaican. "E bazat pe 18-20 de condimente. E o combinaţie de arome şi gusturi care se întrepătrund foarte bine încât îţi creează un curcubeu", a declarat Radu Cama - antreprenor.

Evenimentul continuă până duminică seară

În total, peste 40 de camionete cu mâncare au transformat Bulevardul Kiseleff într-un festival al gusturilor. Mia vine de peste Ocean, acolo unde s-a născut conceptul de street food. Noi l-am preluat, dar i-am dat şi gust. Călătoria culinară se încheie automat cu un pahar de limonadă sau de prosecco, dar şi cu un desert pe măsură. Am aici cannoli, este un desert sicilian, pe bază de ricotta. Evenimentul vine după mai bine de doi ani de pandemie, care aproape că au pus industria HoReCa pe butuci. "Ne-au ieşit undeva la 395 de zile de la ultimul eveniment din Bucureşti", a declarat Ciprian Zobuian - cofetar.

Vezi și

"Eu, unul, abia aşteptam să ies din nou pe stradă, să gătesc, să vorbesc cu oamenii, să vorbesc cu toată lumea", a declarat Radu Constantinescu - bucătar. Şi românii au dus dorul ieşirilor fără restricţii. "Ne aşteptăm undeva în jur de 30.000-40.000 de oameni pe zi", a declarat Florin Itu - organizator festival. La finalul periplului culinar, simţi şi gustul amar al inflaţiei. Felurile principale costă între 25 şi 40 de lei, deserturile încep de la 12 lei, iar băuturile costă în jur de 15 lei. Aşa că, o ieşire la festival costă în jur de 90 de lei de persoană. "Au crescut şi transportul, au crescut şi ele la origine, la producători. Am fost nevoiţi să urcăm un pic. Nu mult, 2 lei", a declarat Ciprian Zobuian - cofetar. Evenimentul continuă până duminică seară, iar atmosfera de festival este completată de concerte de muzică jazz şi alternativă.

Ioana Matei Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Festivalul gusturilor, la Bucureşti: conceptul de street food, dus la nivel de artă. Preţurile au ţinut cont însă de inflaţie