Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul accidentului de la Eroilor. Un autobuz de călători a ajuns în Dâmbovița, după un gest necugetat

Un autobuz de călători a ajuns în râul Dâmboviţa, după un accident spectaculos filmat de camerele de supraveghere. Chiar în centrul Capitalei, vehiculul de câteva tone a fost lovit de o maşină care a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.

de Redactia Observator

la 31.08.2019 , 19:51

Un autobuz de călători a ajuns în râul Dâmboviţa, după un accident spectaculos filmat de camerele de supraveghere. Chiar în centrul Capitalei, vehiculul de câteva tone a fost lovit de o maşină care a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. Şoferul care transporta un singur călător a tras de volan, dar a plonjat direct în apă. Pasagera a spart geamul ca să îşi salveze viaţa.

La ora opt dimineaţa, într-o intersecţie goală, camerele de supraveghere au surprins momentul în care un şofer ignoră culoarea roşie a semaforului şi accelerează. Nu a văzut că, din dreapta, un autobuz care circula regulamentar se apropie de el.

În impactul puternic, maşina de trasport public este proiectată direct spre râul Dâmboviţa. Alţi şoferi care ajung în zonă coboară din maşini şi aleargă spre victime.

Vezi și

Alertaţi prin numărul de urgenţă 112, salvatorii au găsit autobuzul pe jumătate scufundat în Dâmboviţa, pe jumătate suspendat deasupra apei. La o viteză mai mare, maşina Societăţii de Transport Public Bucureşti ar fi putut plonja cu totul în râu. Captiv înăuntru, şoferul a fost scos de către un echipaj de descarcerare în stare de şoc.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O femeie a spart geamul pentru a se salva

Un singur călător era în autobuz în momentul accidentului. O femeie care a ajuns singură pe mal, după ce s-a luptat cu disperare pentru viaţa ei.

Imediat după impact, pasagera a spart ultimul geam al autobuzului şi a reuşit astfel să se salveze.

Autobuzul circula pe linia 196, pe sensul Plevnei - Academia Militară. Înainte să plonjeze în apă, autobuzul a rupt parapetul de beton. Autorităţile au trimis la faţa locului şi un echipaj de scanfandri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Maşina implicată în accident, distrusă aproape în totalitate

O femeie care era pe scaunul din dreapta a fost transportată la Spitalul Universitar cu răni uşoare. Mai bine de cinci ore, autorităţile au căutat o soluţie pentru a repune autobuzul pe roţi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Până astăzi, ultimul accident în care a fost implicat un autobuz al Societăţii de Transport Public Bucureşti s-a produs în urmă cu patru luni, în zona podului Basarab.

Şoferul a intrat în intersecţie pe roşu, a pierdut controlul volanului, a lovit patru maşini, a distrus zidul unei parcări şi s-a oprit într-un bloc de locuinţe. Patru oameni au ajuns atunci la spital. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Filmul accidentului de la Eroilor. Un autobuz de călători a ajuns în Dâmbovița, după un gest necugetat