Video Filmul accidentului din Vrancea în care doi tineri au murit arşi de vii. Matorii spun că ar fi făcut "liniuţe"
Doi tineri din Vrancea au murit arși de vii, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod și a luat foc. Prietenii lor, alţi doi tineri de 19 şi 20 de ani, au fost scoşi la timp din autoturism de mai mulţi localnici, însă sunt în stare foarte gravă. Martorii spun că, cel mai probabil, victimele făceau liniuţe cu alţi amici care veneau din spate. Aveau peste 100 de kilometri pe oră.
"Luciana! Scuze, dar mai mulţi n-am cum!", spune unul dintre prieteni.
Sunt primele secunde după accident. La volan, era Alex, un tânăr de 22 de ani din Focşani, iar în dreapta stătea prietena lui, Miruna. Cu ei mai erau încă 2 prieteni, pe bancheta din spate. O cursă nebună în mijlocul nopţii, care, după o curbă, s-a încheiat într-un cap de pod. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care maşina a luat foc.
"Dinspre Golești venea deja în derapaj, supravirase, nu mai era nicio șansă să redreseze mașina și s-a oprit aici. Am scos două persoane, dar pe celelalte două nu s-a mai putut. Ușile s-au blocat, iar mașina luase foc în întregime.", a relatat un martor.
Alex și Miruna au rămas blocați în capcana de foc. A fost imaginea cutremurătoare pe care prietenii victimelor, aflați în mașina din spate, au văzut-o.
"Erau foarte panicați, strigau, fugeau, un comportament ciudat, de agitație, frustrare. Se lăsau pe vine, își puneau mâinile în cap. Părerea mea e că făceau întrecere. Au venit fix unul după altul.", adaugă martorul.
"În câteva minute a fost gata. Viteza cred că a fost peste 120-140 la oră. Dacă ești atent, azi-noapte nu era carosabilul ud. Cu 120 poți să faci curba asta, deci aveau mult mai mult.", explică un alt martor.
Impactul a fost atât de puternic din cauza vitezei, încât partea din față a mașinii nu mai exista, iar restul a ars complet în urma incendiului.
Cei doi tineri supraviețuitori, Alex și Luciana, erau aproape inconștienți când au venit medicii. Au ajuns direct la Terapie Intensivă, însă medicii sunt rezervați.
"Fata prezenta o stare mai gravă: traumatism cranio-cerebral, cranio-facial cu fractură de mandibulă, traumatism toracic, fracturi ale membrelor superioare și fractură de șold. În cursul dimineții a fost trimisă la secția de Terapie Intensivă Floreasca. Băiatul a fost și el stabilizat, este conștient și cooperant. Prezintă și el fracturi ale membrelor superioare, traumatism de șold și bazin.", precizează Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani.
"E un drum care încă nu e recepționat. Da, se circulă cu viteză, chiar de multe ori excesivă. Am adus chiar și la Poliție acest aspect, au mai venit cu radarul.", menţionează Viorel Mârza, primarul comunei Vârteșcoiu.
De altfel, statisticile arată că, în România, "campionii accidentelor" grave sunt șoferii tineri, de până în 30 de ani, care conduc mașini puternice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
