Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul morţii celor doi tineri din Vâlcea, urmăriţi de poliţie. Drumul spre sfârşit a durat 23 de secunde

Accident groaznic în Râmnicu Vâlcea! Doi tineri au murit carbonizaţi noaptea trecută după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o conductă de termoficare şi a luat foc. Şoferul încerca să scape de un echipaj de poliţie după ce a fost surprins de radar cu, atenţie, 185 de kilometri pe oră în oraş. Băiatul de 23 de ani îşi cumpărase maşina în urmă cu doar câteva ore şi voia să o testeze. 

de Redactia Observator

la 29.06.2025 , 19:21

"Extraordinar! Au murit! A intrat în chestia asta de metal, maşina. A intrat în plin în el, a luat foc. Am sărit noi cu extinctoare, cu toţi oamenii de faţă, pe aici. Degeaba. Ce să stingi, frate? Ardea ca o torţă", povestesc devastaţi martorii.

Accidentul înfiorător a avut loc la ieşirea din Râmnicu Vâlcea aproape la ora 2 noaptea! Imaginile şocante au fost surprinse de alţi şoferi care treceau prin zonă şi care au încercat să dea o mână de ajutor imediat după impact.

Martor: Nu au reuşit să iasă! Asta e ideea! Oamenii ăia erau în viaţă! Vorbeau poliţiştii cu unul dintre ei, zicea încearcă să ieşi din maşină şi zicea că nu poate, nu poate. Nu am putut să-i scoatem. Am sărit cu extinctoare.

Articolul continuă după reclamă

Reporter: Era flacără mare?

Martor: Da! Ardea ca la balamuc!

"Ardea generalizat întregul autoturism. Incendiu a fost lichidat în scurt timp de la sosirea forţelor ISU. Din nefericire, în autoturism au fost descoperite două persoane carbonizate", spune Sorin Albinaru, purtător de cuvânt ISU Vâlcea.

"Autoturismul s-a autoaprins, iar colegii de la Rutieră ce au sosit imediat, la câteva secunde, au încercat să stingă incendiul şi extragerea persoanelor, dar fără rezultate", a declarat Alin Pîslaru, IPJ Vâlcea.

Au murit carbonizaţi, după o urmărire cu poliţia

În capcana de foc erau prizonieri Eduard, de 23 de ani, care conducea, şi Narcis, prietenul său cu un an mai mare. Şoferul abia îşi cumpărase, la mâna a doua, o maşină sport care a costat peste 30 de mii de euro. Dornic să îi arate amicului caii putere de sub capotă, a fost surprins de radar circulând cu 185 de kilometri oră pe bulevardul Dem Rădulescu din oraş.

A refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor de teamă că va rămâne fără permis. A mers un kilometru două sute până să piardă controlul volanului. La viteza pe care o avea, totul a durat doar 23 de secunde.

"Dornici de volan, nu prea ştiu să controleze maşina. Maşinile sunt periculoase, grele, cu viteză, puternice. Ei nu au experienţă şi aşa se pierd", spun localnicii.

Eduard era amator de adrenalină şi avea mai multe maşini puternice pe care le posta şi pe social media. Avea permis de 5 ani, timp în care a strâns 32 de sancţiuni rutiere. 4 dintre acestea, pentru viteză. A avut o singură dată permisul suspendat pentru o depăşire periculoasă. Prietenul său, Narcis, lucra ca tatuator.

"Un băiat de nota o mie. Mi-a făcut tatuajul, ne ştiam, dar nu ştiu mai multe", spune un prieten.

Şoferului i s-au prelevat probe biologice pentru a se vede dacă era sub influenţa alcoolului sau substanţelor interzise. În urma accidentului, autorităţile locale vor opri apa caldă pentru 2 zile, în tot oraşul, pentru reparaţia conductei de termoficare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Filmul morţii celor doi tineri din Vâlcea, urmăriţi de poliţie. Drumul spre sfârşit a durat 23 de secunde