Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul tragediei de la Podu Iloaiei, unde un șofer a ars în mașină, după un accident cumplit. O fetiță a rămas orfană de tată

Neatenţia la volan îşi ia din nou tributul. Un bărbat a murit, azi noapte, într-un accident teribil pe un drum european. A pierdut controlul volanului, a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod. Maşina a luat foc şi şoferul n-a mai avut nicio şansă. Doar pasagerul a scăpat, după ce a fost proiectat prin parbriz.

de Clara Mihociu

la 28.08.2021 , 19:33

Şoferul, un bărbat de 41 de ani, era tatăl unei fetiţe. Scrumul, câteva piese de la mașină, o pată de iarbă arsă şi o candelă stau mărturie a tragediei. Era ora trei dimineaţa. Şoferul şi prietenul său plecaseră din Iaşi şi se aflau Drumul European 583, între Leţcani şi Podu Iloaiei, când a avut loc accidentul teribil. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Chiar după acea curbă, şoferul a pierdut controlul volanului, a mers zeci de metri prin şanţ până a intrat în acest pod. S-a răsturnat la marginea drumului şi imediat după maşina a luat foc. 

Şoferul n-a avut nicio şansă

Vezi și

A fost găsit în maşină, după ce a fost stins focul. Prietenul său a scăpat ca prin miracol. Impactul violent l-a aruncat prin parbriz pe câmpul din apropiere, înainte ca maşina să fie cuprinsă de flăcări. A fost însă rănit mult prea grav şi n-a putut să-l ajute pe şofer să iasă. Iar când au ajuns salvatorii, era prea târziu. O jumătate de oră s-au luptat cu flăcările. 

Pe acelaşi subiect

Georgica Onofreiasa, ISU Iaşi: Forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul.  

Diana Cimpoesu, medic-șef UPU SMURD: Bărbatul de 28 de ani a fost preluat, adus în unitatea primire urgenţe,s-au identificat leziuni de tip fracturi şi plăgi la nivelul mâinii şi a piciorului, fără leziuni cu risc vital. 

Tânărul rănit în accident este internat la Terapie Intensivă, în stare stabilă

Tragedia a lăsat o fetiţă fără tată. Bărbatul tocmai se întorsese acasă după mai mulţi ani de muncă în străinătate. Când a avut loc accidentul era în maşina de serviciu. 

Ioana Bilea, IPJ Iaşi: În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Poliţiştii încearcă acum să afle ce anume s-a întâmplat şi de ce a pierdut bărbatul controlul volanului. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Filmul tragediei de la Podu Iloaiei, unde un șofer a ars în mașină, după un accident cumplit. O fetiță a rămas orfană de tată