Video Fiul lui Sergiu Celibidache: România e ca un adolescent. Mai face şi greşeli până se maturizează, dar durează

Într-un sat greu de găsit pe hartă, la 100 de kilometri de Paris, se află grădina casei lui Sergiu Celibidache. Aici şi-a găsit refugiul marele dirijor în ultimii ani de viaţă. Îi spunea casa de la Moară. Aici îşi chema studenţii că să îi înveţe tainele meseriei de dirijor. Uneori, pe un ton atât de apăsat încât vocea îi răsuna în toată grădina.

E casa în care a copilărit Serge. Şi în care Sergiu Celibidache, plecat de peste 50 de ani din România, şi-a recreat România lui.

"Unde erau, mama şi tata au recreat universul român, extrem de român, şi trăiau aşa, cu amintirea şi cu căldura asta românească", mărturiseşte Serge Celebidachi.

Serge, copilul, nu a înţeles prea bine atunci ce înseamnă toate astea. Nici de ce tata, uneori, stătea cu privirea în gol de parcă ar fi pierdut ceva. A ţinut să păstreze însă, cumva, toate aceste imagini. Şi după ce a terminat şcoala de regie în America, Serge s-a apucat să lucreze la primul lui film. Despre tata. Grădina lui Celibidache.

"Grădina lui Celibidache", filmul care i-a adus fiului prima privire de mândrie din partea tatălui

"Când am terminat montajul de la 'Grădina', documentarul, i-am spus că am găsit echilibrul în montaj şi chiar dacă venea o firmă mare cu o propunere de milioane de dolari nu schimbam o imagine. Şi a fost prima oară în viaţa când s-a uitat la mine cu mândrie. Eram la moară pentru ziua lui şi trebuia să ma întorc ca să termin montajul şi după două zile a plecat. I-a spus lui mama: Miki va fi ok. Şi a şi murit după", îşi aminteşte Serge Celebidachi.

Miki. Aşa îi spunea tatăl său. Pentru că în copilărie Serge îl adora pe Mickey Mouse. Tata nu a apucat să vadă filmul documentar în care era personaj principal. Dar a avut dreptate. Miki a fost ok.

Au trecut aproape 30 de ani. Serge Celebidachi e la Bucureşti, alături de soţia sa, aşteptând lansarea filmului lor, Cravata Galbenă. Cea mai mare producţie realizată în România cu finanţare exclusiv românească. Un film cu o distribuţie de Oscar, cu john Malkovich în rolul lui Sergiu Celibidache.

E povestea adevărată a unui copil din România care la 4 ani cânta la pian, iar la 24 pleca de acasă pentru a-şi împlini visul de a fi muzician. Deşi tatăl lui îşi dorea altceva. Se gândea că va ajunge prim ministru.

"Şi am spus, pot să iau cravata? Nu. Şi am plecat fără un ban în buzunar", mărturisea Sergiu Celibidache în 1994, cu doi ani înainte să moară.

În 1936 începe să studieze la Academia de muzică din Berlin, unde autorităţile germane i-au scris greşit numele - Celibidache, în loc de Celebidachi, aşa cum îl chema de fapt. Abia terminase studiile când deja dirija celebra orchestră a filarmonicii din Berlin. Era doar începutul unei cariere extraordinare a celui supranumit cel mai mare dirijor al secolului XX.

Serge a crescut în umbra acestui tată adulat şi criticat deopotrivă, perfecţionist şi exigent, care nu l-a încurajat însă niciodată să facă muzică. Dar care i-a vorbit mereu despre România, o ţară frumoasă, cu oameni talentaţi şi buni, condusă de cine nu trebuie. O ţară pentru care el ar fi vrut să facă mai mult, dar n-a fost lăsat. Cu toate lucrurile astea în gând a venit Serge prima dată la Bucureşti.

Primul contact cu România reală: retrocedări, dezamăgire și furie

"Eu am ajuns când a venit Constantinescu la presedinţie. La sfârşit de '96, am venit cu Grădina lui Celibidache, documentarul despre tatăl meu. Era întuneric, îmi aduc aminte că România era fără lumină, era ce auzeam, m-am ocupat de ale mele, cu retrocedări, alte subiecte", îşi aminteşte Serge Celebidachi.

Aşa a ajuns că cunoască ţara pe care o ştia doar din poveşti şi pe care, la început, n-a iubit-o deloc.

"Nu am înţeles de ce trebuie să mă lupt pentru conacul lui mama, nu am înteles de ce este atât de dificil. Am refuzat să dau şpagă şi m-am trezit după 30 de ani că l-am pierdut, două Dacia şi îmi semnează că îmi da conacul. Nu ştiu ce înseamnă asta, eu să particip la sistemul ăsta de sub masă, niciodată. Este scris aici, e conacul lui mama, vin să facă justiţia şi va fi retrocedat. Fiind în România nu s-a retrocadat. Mi-au explicat că conacul nu e al lui mama şi nu am drept la el. Am crezut că nu mai vreau să vin, nu mai vorbesc română, oricum nu vorbesc cum trebuie, dar nu face nimic, nu mă mai întorc în ţară, nu vreau să mai aud nimic de România. Eram furios", a mărturisti Serge Celebidache.

De la antipatie la dragoste și un parteneriat de viață și cinema

A plecat, a aşteptat să îi treacă furia şi s-a întors. Atunci a cunoscut-o pe Adela.  

Ea: Ne-am cunoscut în 2003. 

El: 2004. 

Ea: 2003.

El: Chiar? 

Ea: În 2003, eu sunt cu datele, în 2003, într-o vară, cred. 

El: Da, ai dreptate.

Ea: Împreună cu alţi parteneri am pornit un business, un ghid tv. Nu ne-am plăcut deloc. Mie mi se părea nesuferit aşa şi arogant.                                                                                                          El: Aceeaşi părere aveam şi eu despre ea. 

Ea: Şi după aceea a murit presa scrisă şi ne-am întâlnit după o perioadă de timp şi nu aş putea să explic, dar cumva de la "ah, nu pot să îl suport" ne-am reintâlnit, ne-am îndrăgostit, ne-am logodit şi ne-am căsătorit. Cred ca cel mai bine a descoperit România dupa ce ne-am căsătorit, când am luat decizia eu nu am vrut să plec din ţară şi, mă vrei, asta e. Şi eu aduc expaţii înapoi. Alţii îi îndeamnă să plece, eu îi chem înapoi. O să îmi fac un minister al meu.

Serge recunoaşte, ea l-a făcut să vadă cu alţi ochi Romania. L-a convins, de fapt, că România trebuie iubită aşa cum e. Au decis să facă aici primul lor film împreună - Octav.

Este filmul prin care Serge încearcă să îl aducă, simbolic, acasă pe tata. Şi îl ajută să facă pace cu trecutul. După care a vrut ca lumea să afle tot adevărul despre Sergiu Celibidache. Aşa a apărut ideea filmului Cravata Galbenă.

"Cravata Galbenă", pariul câștigător

"El a spus: nu o să poţi, nu se poate. Şi am pus pariu. Şi eu am zis, ce îmi dai dacă se poate? Şi el a zis o statuie. Şi mi-a făcut un bust care nu seamănă cu mine pentru că l-am adus acasă după party-ul de după filmare şi fetiţele s-au speriat. Cine e ăsta? Vai, dar ce urată eşti", a povestit Adela Vrânceanu Celebidachi.

Filmul nu e doar despre destinul extraordinar al unui dirijor extraordinar care a plecat din România. E despre România.

"Cei care l-au văzut din afară au fost chiar puţin surprinşi. Unii au zis că parcă e o lumină prea bună asupra Românie", a mai spus Adela Vrânceanu Celebidachi.

În lumina asta bună, spun amândoi, e bine să stai şi să te întrebi ce îţi place la România.

Ea: Sarmalele, micii.

El: Salata de vinete.

Ea: Glumele, umorul.

El: Mămăliga. Am fost crescut o dată pe săptămână, în Franţa, cu mămăligă. Mama nu gătea niciodată, dar de la tata, şi salata de vinete, coana mare, mama lui mama. Şi după aia bucătarul a învăţat şi ne făcea o dată pe săptămână mămăligă. Ştiu că prietenii mei întrebau: "E mămăligă astăzi? Nu venim".

România, o țară care face greșeli, dar cu potențial

Serge Celebidachi a iertat România, pentru că a înţeles că ţara nu are nicio vină cu ce s-a întâmplat în trecut.

"Pentru mine am considerat România o ţară abuzată, o ţară neînteleasă de la început, o ţară întotdeauna la mijloc, cu imperiul, şi e o ţară adolescentă şi un adolescent, dacă aveţi copii, vedeţi că fac tâmpenii şi prostii şi eroare în fiecare zi şi trebuie să îşi găsească identitatea. Asta durează", a spus Serge Celebidachi.

Ei au decis să aibă răbdare. Rămân în România. Aici vor să îşi crească cei doi copii. Ca să schimbe, împreună, ce nu le place acum la România.

El: Dacă vrei să ajuţi ţara, interesează-te ce s-a întâmplat în ţara asta. De ce am ajuns aici? Şi poţi să ai o parere critică, când eşti bine informat.

Ea: Să facem bine. Pentru că abia atunci puteam avea sentimentul de mândrie naţională, când învăţăm să facem mai mult bine.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰