Florin Cîţu, încântat de maratonul de vaccinare de la Bucureşti: "Cinci persoane s-au vaccinat pe minut"
Peste 10.000 de persoane s-au vaccinat, până acum, la maratonul de vaccinare de la Bucureşti, iar premierul Florin Cîţu se declară încântat de rezultatul acţiunii.
- Peste 10.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid-19 la maratonul vaccinării de la Bucureşti.
Românii au luat cu asalt centrele de vaccinare anti-Covid-19 deschise non-stop la Sala Palatului şi la sediul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Sunt 50 de centre deschise non-stop, 40 la Sala Palatului şi 10 la sediul Bibliotecii Naţionale.
Peste 10.000 de persoane s-au vaccinat de când a demarat maratonul de vaccinare anti-Covid-19, de la Bucureşti, respectiv de vineri, de la ora 16.00.
Mesajul integral transmis de premierul Florin Cîţu
Premierul Florin Cîţu a ţinut să precizeze, pe pagina personală de Facebook, că 7.165 de persoane s-au vaccinat împotriva coronavirusului, într-un interval de 24 de ore, ceea ce înseamnă aproximativ cinci persoane vaccinate pe minut.
Florin Cîţu a ţinut să-i încurajeze din nou pe români să meargă să se vaccineze postând următorul mesaj: "7.165 de persoane s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării din Capitală, în ultimele 24 de ore. Adică cinci persoane vaccinate pe minut! O veste foarte bună! Aveți harta tuturor Maratoanelor Vaccinării din țară, în perioada următoare. La fel, puteți merge și la centrele drive-thru. Salvați fotografia în telefon, să vă fie la îndemână, vă alegeți o zi și mergeți să vă vaccinați. Chiar și în acest weekend, după ce stați la o terasă, "pe chill", relaxați, la cafea. Sau după ce mergeți în parc. Doar dacă ne vaccinăm revenim la normalitate! România, hai că se poate!".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰