Un important lider PSD a murit în concediu, pe litoral. Se afla în Constanţa cu familia, când i s-a făcut rău. Peste câteva zile ar fi împlinit 63 de ani
Doliu în lumea politică românească. Fostul deputat PSD de Dâmboviţa şi ex-prefect al judeţului, Ion Stan a murit la vârsta de 63 de ani, la Constanţa.
Fostul deputat PSD de Dâmbvoița, Ion Stan a murit la Spitalul din Constanța. Fostul preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Controlul Activităţii SRI se afla în concediu cu familia, pe litoral, și se pare că i s-a făcut rău din cauza unei infecții. Din nefericire, medicii nu au mai putut să-l salveze. Pe 13 august, Ion Stan ar fi împlinit 63 de ani.
Ion Stan a fost transportat de urgenţă la spital unde, din nefericire, a murit ca urmare a unor complicaţii provocate de diabet şi de afecţiuni cardiace mai vechi.
Într-un comunicat de presă, PSD Dâmboviţa şi-a exprimat regeretul pentru pierderea lui Ion Stan şi a transmis condoleanţe familei îndoliate.
Stan a fost preşedinte al PSD Dâmboviţa timp de aproape 14 ani. Ion Stan s-a retras din viaţa publică în 2016, după ce a fost condamnat la doi de închisoare cu executare printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
DNA l-a acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul.
