Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Geamuri sparte în mai multe blocuri din Moinești, după o explozie la un depozit de produse petroliere

O explozie urmată de incendiu a avut loc la un depozit de produse petroliere din Moineşti, în Bacău. Deflagraţia a spart geamurile mai multor blocuri din apropiere. Alarma s-a dat în această după amiază, iar la faţa locului a fost o adevărată desfăşurare de forţe. Poliţiştii şi pompierii au securizat şi împrejmuit zona. Din fericire, nu au existat victime, ci doar cu pagube materiale. 

de Redactia Observator

la 14.12.2022 , 22:36

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri la un depozit de produse petroliere din orașul Moinești, județul Bacău. La fața locului intervin mai multe autospeciale ale ISU. Pompierii din Bacău au fost solicitați să intervină în municipiul Moinești, în urma unui apel primit la 112, care anunța producerea unei explozii, urmate de incendiu, la stația de pompare din zonă. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. La locul evenimentului a fost trimisă și grupa operativă a ISU Bacău. Nu au fost înregistrate victime.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Geamuri sparte în mai multe blocuri din Moinești, după o explozie la un depozit de produse petroliere