Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gemene de nici 3 luni de zile, înjunghiate în casa familiei din Neamț. Mama copilelor și fiul cel mare au cerut ajutor în vecini

O tragedie a avut loc, în această dimineaţă, în judeţul Neamţ. Un tată este suspectat că şi-a înjunghiat fetiţele gemene, în vârstă de nici 3 luni, iar din păcate una dintre copile a murit. Bărbatul şi-ar fi agresat şi soţia în urma unui conflict cu aceasta.

de Redactia Observator

la 06.11.2021 , 15:26

Un vecin a fost cel care a sunat, în jurul orei 8.00, la 112, și a anunțat că într-un apartament s-au petrecut acte de agresiune. El a fost alertat chiar de mama copiilor, care a reușit să fugă împreună cu băiețelul de 9 ani, din apartament.

Suspect în acest caz este chiar tatăl gemenelor, care în acest moment este reținut pentru audieri. Poliţiştii au forțat ușa si a intrat în locuință, iar imaginea descoperită a fost una șocantă. Două fetițe, in vârstă de doar cateva luni, erau înjunghiate în zona toracelui, respectiv a abdomenului. 

O fetiță a murit, sora ei este în stare gravă la spital

Vezi și

Gemenele, împreună cu mama lor, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Roman.

Pe acelaşi subiect

Din nefericire, una dintre fetițe a murit în urma rănilor, iar pentru cea de-a doua fetiță a fost solicitat un elicopter și a fost transportată, la spitalul Sf Maria din Iași.

Mama lor a primit îngrijiri la spitalul din Roman. 

Cel de-al treilea copil, băiețelul, ar fi suferit doar o rană la un deget.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Gemene de nici 3 luni de zile, înjunghiate în casa familiei din Neamț. Mama copilelor și fiul cel mare au cerut ajutor în vecini