George Copos, CONDAMNAT DEFINITIV la patru ani de închisoare cu executare!
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română

Instanţa a respins apelurile făcute de toţi inculpaţii din dosarul Loteria I, precum şi toate cererile de schimbare a încadrărilor jurice ale faptelor acestora, făcute pe parcursul judecării cauzei.
Tribunalul Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată de Judecătoria Sectorului 2 în 29 ianuarie, astfel că George Copos rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedepsele de câte patru ani de închisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.
Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.
George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
Ceilalţi inculpaţi condamnaţi la pedepse cu închisoare urmează să fie încarceraţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰