Video Gesturi simbolice în Oradea, Bistrița și Brașov, la Ora Pământului
Luminile s-au stins în peste opt mii de oraşe din lume aseară. Un gest simbolic pentru protejarea planetei. Turnul Eiffel, Coloseumul, zgârie-norii din Hong Kong au arătat spectaculos.
De la Sydney la Paris şi de la Hong Kong la Roma, metropolele au scufundat în beznă, aseară, obiectivele lor simbol. Ora Pământului a avut loc prima dată în Australia, în anul 2007 şi de atunci a devenit cea mai mare acţiune globală de mediu. La noi în ţară, activiştii surprind mereu cu ideile lor.
- Claudiu Loghin, reporter Observator: Centrul Istoric al Braşovului se vede cel mai bine de sus, de pe Tâmpa, iar această imagine este cireaşa de pe tortul oricărei drumeţii de seară. Timp de o oră, toate luminile se sting.
Cei care au vrut să celebreze "Ora Pământului" la înălţime s-au lăsat purtaţi într-o drumeţie de o oră spre zona din apropierea vârfului Tâmpa, la aproape o mie de metri deasupra oraşului. Peisajul spectaculos i-a cucerit pe toţi.
La Constanţa "Ora Pământului" a fost marcată în Parcul Arheologic
- Soluția simplă prin care se pot reduce facturile la curent electric cu 10%. Puțini români o pun în practică
- Klaus Iohannis, la summitul energiei nucleare: România este hotărâtă să-şi dezvolte programul de energie...
- Criză economică majoră în Cuba: Oamenii au ieşit în stradă nemulţumiţi de lipsa alimentelor
- Marian Paiu: Este acel moment din an în care încercăm să atragem atenţia tuturor cetăţenilor, vizavi de ceea ce putem face noi, pentru a ne salva planeta. Până la urmă ar trebui să ne gândim la acest lucru nu doar pe 23 martie, ci în fiecare zi.
La Bistriţa, Ora Pământului a fost marcată prin stingerea luminilor din Centrul Istoric. Singurele scântei au venit de la milioanele de lampioane sustenabile.
Şi orădenii au stins lumina 60 de minute. În parcul 1 Decembrie din Oradea, peste cinci sute de elevi au cântat la lumina telefoanelor pentru sănătatea planetei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰