Observator » Evenimente » De miercuri, haos în Bucureşti. Grevă generală la metrou pe perioadă nedeterminată

De miercuri, haos în Bucureşti. Grevă generală la metrou pe perioadă nedeterminată

Consiliul General al USLM a respins, la începutul săptămânii, ultima ofertă de creștere salarială lansată de Metrorex De miercuri, haos în Bucureşti. Grevă generală la metrou pe perioadă nedeterminată - Facebook
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.11.2018, 15:10 | Modificat la 16.11.2018, 15:18

Sindicaliștii de la Metrou anunță că, începând de miercuri, 21 noiembrie, vor declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 - 16:00.

Sindicaliștii de la Metrou anunță că, începând de miercuri, 21 noiembrie, vor declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 - 16:00.

Totuşi, reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou speră să fie dezamorsat conflictul colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile călătorilor.

"În urma intervenției administrației precum și a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însușită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, așadar suntem nevoiți să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile.

Articolul continuă după reclamă

Astfel Consiliul General USLM a fost întrunit și a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată.

Considerăm de asemenea că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător", a transmis Ion Rădoi, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), printr-un comunicat de presă.