Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hanul de la Pietrele lui Solomon din Braşov, o ruină: şi ultimul zid s-a prăbuşit. Ce promite proprietarul

Proprietarul Hanului de la Pietrele lui Solomon, o clădire simbol a oraşului Braşov, din Schei, s-a angajat să refacă imobilul într-o întâlnire pe care a avut-o, luni, cu primarul George Scripcaru, se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.

de Redactia Observator

la 13.10.2025 , 16:35

Proprietarul Hanului de la Pietrele lui Solomon promite să-l refacă după ce şi ultimul zid s-a prăbuşit Hanul de la Pietrele lui Solomon a ajuns din simbol al Braşovului, o ruină - Arhivă (scop ilustrativ)

Întâlnirea edilului cu proprietarul imobilului vine la doar câteva zile după ce s-a prăbuşit şi ultimul zid al fostului han, construit în secolul al 19-lea.

"Îmi asum toată responsabilitatea. Era o ruină de când am cumpărat-o. Eu am încercat să o recondiţionez cât de mult am putut. Din păcate, nu am reuşit!", ar fi declarat acesta, se arată în informarea citată.

Conform acesteia, el ar urma ca, în perioada următoare, să prezinte Primăriei proiectul de refacere al imobilului, pe care şi l-ar dori "mai mult decât un restaurant cu o terasă, un adevărat centru comunitar" pentru locuitorii din cartierul Schei.

Articolul continuă după reclamă

Cu acelaşi prilej, primarul George Scripcaru a anunţat că, în paralel cu realizarea documentaţiilor de urbanism pentru clădire, Primăria ar vrea să reglementeze situaţia unui teren privat, care aparţine aceluiaşi proprietar şi pe care ar vrea să-l exproprieze, fiind necesar pentru realizarea capătului de linie al autobuzului care ajunge în această zonă, în cartierul Schei, relatează Agerpres.

Hanul a devenit cunoscut în special datorită unei picturi cu Regele Solomon călare, aflată pe unul dintre zidurile exterioare. Numele hanului, dar şi al zonei preferate de picnic a braşovenilor - Pietrele lui Solomon - provine de la legenda potrivit căreia, la un moment dat, regele ar fi scăpat de inamici ascunzându-şi coroana pe un copac - urmăritorii crezând că a căzut într-o prăpastie, iar mai târziu aceasta ar fi fost găsită de un ţăran tocmai în această zonă.

Hanul a fost construit în a doua jumătate a secolului al 19-lea pe locul unei foste mori şi, ani de zile, inclusiv în perioada comunistă, a fost unul dintre locurile preferate ale braşovenilor şi turiştilor. Imobilul a fost cumpărat la începutul anilor 2000 de actualul proprietar şi nu a fost deloc renovat, fiind lăsat în paragină, motiv pentru care, anul acesta, el a fost amendat cu supraimpozit de 500%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Hanul de la Pietrele lui Solomon din Braşov, o ruină: şi ultimul zid s-a prăbuşit. Ce promite proprietarul