Video Hidra, sculptura comparată cu un demon și vandalizată de bătrânii din Iaşi, scoasă la vânzare. "Satana, ce să reprezinte? Horror". Cât valorează
Controversata sculptură "Hidra", vandalizată recent la Iaşi, va fi scoasă la vânzare la Bucureşti de una din cele mai mari case de licitaţii de la noi. Lucrarea este estimată la câteva mii de euro.
Înconjurată de un gard de protecţie după ce a fost vandalizată de trecători, Hidra artistului Costin Ioniţă se află încă la Iaşi. A fost expusă acolo în urmă cu aproximativ o lună şi a devenit imediat subiectul unor dispute aprinse.
"Sculptura a stârnit controverse încă din primele zile când a fost expusă iniţial în faţa grupul statuar al celor opt voievozi de lângă Palatul Copiilor din Iaşi. În viziunea autorului, lucrarea reprezintă corpul lui Lenin din care ies şapte trandafiri și se vrea a fi o metaforă a corupţiei din clasa politică românească. Mesajul nu a ajuns însă la toţi localnicii. Unii au reclamat faptul că se sperie copiii de ea", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.
În timp ce unii au lovit-o cu pumnii şi picioarele, alţii s-au închinat la cer când au văzut-o.
Localnică: Satana, ce să reprezinte? Horror.
Hidra a fost amplasată pentru prima dată, acum 12 ani, la Piaţa Presei Libere, pe soclul unde fusese statuia lui Lenin.
Costin Ioniţă, sculptor: Era vorba de a pune în dialog tipul de politician care a făcut istorie şi tipul nou de politician care îşi urmăreşte propriile interese. Am primit foarte multe încurajări şi felicitări, dar şi foarte multă ură şi tot felul de ameninţări.
Mulţi oameni nu înţeleg nici acum ce vrea să artistul să transmită prin opera sa.
Localnic: Nu-i văd neapărat scopul. Adică nu ştiu ce vrea să reprezinte.
Localnic: Am văzut că oamenii bătrâni sunt, în general, deranjaţi de această statuie.
Statuia îşi caută un nou proprietar
Va fi scoasă la licitaţie în Capitală pe 28 martie şi are un preţ estimat între 5.000 şi 10.000 euro.
Costin Ioniţă, sculptor: Având în vedere că e şi an electoral, nu mă miră că a făcut senzaţie.
Horia Iova, consilier de artă: Sculptura va fi adusă în curtea galeriei şi va fi expusă până în ziua licitaţiei şi ne aşteptăm la un interes mărit al colecţionarilor. Interpretările ei sunt multiple şi bineînţeles că noul ei proprietar va găsi mesajul lui personal în această lucrare.
La aceeaşi licitaţie, iubitorii de artă mai pot cumpăra opere precum "Sărut" de Oscar Han sau "Chip de copil" - o lucrare care îl întruchipează pe Regele Mihai în tinereţe - realizată de Ion Jalea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰