Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "I-a pus mai mulţi cai". Prima ipoteză în cazul morţii celor doi tineri poliţişti din Maramureş. Filmul accidentului nimicitor

Accident nimicitor pe o şosea din Maramureş. Doi poliţişti, de 25 şi 28 de ani, şi-au găsit sfârșitul după ce maşina în care se aflau s-a rupt efectiv în două, într-un stâlp. Colega lor a ajuns de urgenţă la spital. Şoferul era în timpul liber şi tocmai îşi făcuse maşina mai puternică, spun apropiaţii. Anchetatorii încearcă acum să refacă filmul accidentului inexplicabil. 

de Alex Prunean

la 03.08.2024 , 19:17

Alexandra şi Bogdan abia intraseră în tura de seară la postul din Târgu Lăpuş. Imediat după instructajul de rutină, fără să anunţe pe nimeni, cei doi agenţi s-au urcat în aututurismul unui coleg aflat în timpul liber. Cel mai probabil au plecat să testeze maşina tunată, după cum cred apropiaţii lor. "I-a pus mai mulţi cai", spune un apropiat.

la ieşirea din oraş, poliţistul de la volan a pierdut controlul şi s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Impactul a fost nimicitor. Maşina a fost, practic, ruptă în două. 

Ipoteza luată în calcul de anchetatori

Vezi și

Prima ipoteză luată în calcul de anchetatori e viteza excesivă. Din locul în care roata a lovit prima dată bordura şi până unde s-a oprit în stalp sunt mai bine de 150 m, distanţă în care şoferul nu a reuşit să redreseze maşina. Până la impactul mortal autoturismul a rupt şi un gard din beton, iar mai apoi a fost proiectată într-un stâlp.

Pe acelaşi subiect

Captivi în maşina-epavă, cei doi bărbaţi n-au avut nicio şansă. Poliţista de 25 de ani care era pe bancheta din spate a scăpat cu câteva răni. "Este internată pe secţia ortopedie, stabilă, cu mai multe leziuni, fracturi. Lucrurile merg spre bine", declară managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

Vestea i-a cutremurat pe colegii poliţiştilor

Vestea morţii poliţiştilor a căzut ca un şoc printre colegii lor care s-au strâns să-şi plângă durerea în curtea sediului Inspectoratului de Poliţie din Maramureş. Sirenele au sunat în memoria agenţilor. "Am fost părăsiţi de 2 dintre cei mai buni colegi ai noştri. Rareş şi Bogdan erau 2 politişti tineri cu perspectivă foarte bine pregătite profesional, chiar Rareş se bucura de curând ca avea rezultate foarte bune în activitate. Bogdan avea o perspectivă foarte bună de progres profesional", a spus Ionuţ Andrei Pop, vicepreşedinte al sindicatului Europol.

Poliţiştii continuă ancheta pentru a afla exact cum s-a produs tragedia.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "I-a pus mai mulţi cai". Prima ipoteză în cazul morţii celor doi tineri poliţişti din Maramureş. Filmul accidentului nimicitor