Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iarna își face simțită prezența la munte: salvamontiștii avertizează drumeții să fie echipaţi corespunzător

Nimic nu-i opreşte pe iubitorii de natură să iasă din casă. Deşi vremea nu a fost chiar prietenoasă, oamenii au vrut să facă mişcare pe potecile montane din Braşov. Ceaţa, ploaia sau noroiul nu i-au descurajat. Este nevoie doar de echipament potrivit şi atunci şi vremea urâtă are farmecul ei. Însă, specialiştii ne avertizează: iarna deja se resimte la altitudini înalte.

de Claudiu Loghin

la 24.11.2025 , 08:23

Duminică dimineaţă, o pătură densă de ceaţă, a îmbracat Masivul Postăvăru, iar peisajul este de poveste. Culorile toamnei s-au îmbinat perfect cu stropii mărunţi de ploaie, într-o zi în care termometrele au indicat doar patru grade celsius.

"Suntem brașoveni și în fiecare duminică facem mișcare, ne rupem de realitate", a spus un braşovean.

Echipaţi şi cu voie bună, drumeţii au pornit la pas pe cărările montane, iar vremea capricioasă nu i-a descurajat.

Articolul continuă după reclamă

"Atâta timp cât vezi la 50 de metri distanță, nu te încurcă ceaţa", a spsus un alt braşovean.

"Pe vreme ploioasă, pelerina e doar una din piesele de echipament foarte importante pentru reuşita unei excursii. E şansa noastră să rămânem cât de cât uscaţi pe timpul parcurgerii oricărui traseu. Putem să o tragem peste rucsac. Şi bagajele sunt ferite în acest fel de ploaie. Cât despre noroi, n-avem altă soluţie: trebuie să ne împrietenim cu el", a transmis reporterul Observator Claudiu Loghin.

Însă, salvamontiştii vin cu un avertisment: iarna deja şi-a făcut prezenţa pe munte, aveţi nevoie de haine mai groase şi trebuie să luaţi în calcul că soarele apune mai devreme.

"În partea superioară a zonelor montane înalte, deja vorbim și de un strat de zăpadă. De acum bocancii sunt obligatorii. Dacă fac trasee ceva mai tehnice și știu că în partea superioară vor întâlni zăpadă sau poate chiar un strat de zăpadă dură, să aibă la ei și piolet și acele snowliners sau chiar colțari", a spus Cătălin Petrescu, Salvamont Braşov.

Nici măcăr întânirea cu ursul nu îi sperie pe cunoscătorii traseelor montane din Masivul Postăvaru. Un clopoțel agățat de rucsac și tonul unei conversații normale sunt, de multe ori, mijloace eficiente pentru evitarea unor astfel de incidente nedorite.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Iarna își face simțită prezența la munte: salvamontiștii avertizează drumeții să fie echipaţi corespunzător