"Iartă-ne că nu am făcut mai mult pentru tine, Răzvi!" La doar 20 de ani, nu a mai avut curajul să lupte. A ales să moară în spatele casei bunicilor
Nu a reuşit să se adapteze, nu şi-a mai găsit locul şi nu a mai vrut să lupte. La doar 20 de ani, Răzvan a ales să îşi încheie socotelile cu viaţa. A făcut-o lângă casa bunicilor, unde revenise după ce viaţa în Italia nu i-a oferit ceea ce căuta.
Băiatul din Albeni, judeţul Gorj, a ales să se spânzure în apropiere. A lăsat şi un bilet de adio în care recunoaşte că era depresiv. Apropiaţii recunosc că Răzvan nu era la prima tentativă. A mai avut una în Italia, dar nu i-au luat în seamă strigătul de ajutor.
„Iartă-ne că nu am făcut mai mult pentru tine"
Trupul tânărului a fost găsit de verişorul lui, care a sunat la 112, însă era prea târziu. „La data de 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de un bărbat din comuna Albeni, despre faptul că și-a găsit verișorul spânzurat. Polițiștii deplasați la fața locului l-au găsit spânzurat pe tânărul de 20 de ani, pe un teren agricol din spatele locuinței sale din comuna Albeni. Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au spus poliştii.
Vestea morţii lui Răzvan i-a întristat pe cei dragi. „Iartă-ne că nu am făcut mai mult pentru tine. Dumnezeu să aibă grijă de tine, de sufletul tău blând și curat! Drum lin, verișorul nostru cel mic, Răzvi!”. „Odihnă veşnică alături de îngeri”, „Condoleanțe, Dumnezeu sa-l odihnească în liniște și pace!”, „Pace si lumina alaturi de ingeri! Sincere pareri de rau!”, „D-zeu să te odihnească în pace și liniște băiat tânăr și frumos!”, „Nu te vom uita niciodata! Drum lin inspre cer”...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰