Video Iaşul, la un pas de colaps. Orașul ar putea ajunge în incapacitate de plată
Cel mai mare oraş din ţară ca număr de locuitori, după Bucureşti, e la un pas de colaps. Pentru prima oară în istoria recentă, municipiul Iaşi nu are buget local pentru acest an, pentru că aleşii nu au reuşit să se înţeleagă. USR-PLUS s-a abţinut, iar social democraţii au părăsit sala înaintea votului. Acum, orașul ar putea ajunge în incapacitate de plată.
Zece ore de şedinţă. Zero rezultate.
Clara Mihociu - reporter Observator: Lipsa unui buget local votat pentru anul în curs ar putea duce ca, în doar câteva zile, unele dintre instituțiile și companiile aflate în subordinea primăriei din Iași să își blocheze activitatea, pentru că nu ar mai putea fi plătite salariile angajaților. O astfel de situație ar putea fi întâlnită inclusiv la compania de transport public, care ar putea să tragă pe dreapta toate autobuzele și tramvaiele și, de asemenea, vor fi oprite şi investițiile în acest domeniu.
Iar asta nu este tot.
Mihai Chirica, primar Iași: S-ar putea ca de Paşte să nu avem apă caldă menajeră, s-ar putea să nu avem iluminat. Oraşul Iaşi intră în altă eră, este era întunericului.
De cealaltă parte a baricadei însă....
Cosette Chichirău, liderul USR-PLUS Iași: Intunericul este doar în mintea lui, pentru că Iaşul funcţionează. Vrem cheltuieli mai mici, vrem ca Iaşul să fie digitalizat, vrem ca ieşenii să nu mai stea la coadă.
Nici consilierii PSD nu sunt mulţumiţi.
Bogdan Balanișcu, liderul PSD Iași: Ori faceţi voi o majoritate şi deblocăm lucrurile, ori noi avem suficiente voturi în consiliul local încât să asigurăm o majoritate confortabilă.
Cearta politicienilor e pe banii oamenilor care plătesc taxe şi impozite
Un lucru e clar, cearta politicienilor e pe banii oamenilor care plătesc taxe şi impozite.
Ajungem deplorabil. Nu ne ducem în nicio direcţie. Este o problemă, ca sunt banii noştri.
Să se gândească că oamenii i-au votat şi peste câţiva ani vor fi chemaţi din nou la vot şi poate vor gândi mai bine.
Nu mi se pare deloc corect, dar aşa este în politica noastră.
Potrivit celor din Primărie, cheltuielile pentru funcţionarea oraşului sunt de aproximativ 90 de milioane de lei pe lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰