Ideea cu care o cofetărie din Deva a dat lovitura de Paşte. Preţul mai mare nu i-a descurajat pe pofticioşi
Preparate în casă sau achiziţionate din cofetării, un lucru e cert: din meniul de Paşte, dulciurile sunt nelipsite. Iar pentru că mai întâi gustăm cu ochii şi abia mai apoi cu gura, în Deva, cofetarii şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au creat cele mai interesante figurine. Iepuraşii de ciocolată cu inserţie de căpşuni, tartele cu fructe sau cozonacii tradiţionali, au fost doar câteva din preparatele care au furat inimile pofticioşilor.
A fost agitaţie mare în cofetării! Pe lângă cozonacii tradiţionali şi pasca, cofetarii au avut surprize nenumărate. "Acum de Paşte, vom scoate iepuraşi din ciocolată cu inserţie de căpşuni. Astfel încât fiecare sărbătoare să aibe un specific propriu", spune Leonard Manea, administratorul unui laborator de prăjituri.
Desertul trebuie să se împletească perfect cu atmosfera festivă, aşa că ingredientele au fost atent selecţionate de cofetari. "Este o ciocolată care este un pic mai calitativă, mai fină decât ciocolata obişnuită. Se poate urna în forme şi finisa cu totul altfel faţă de cum ne permit produsele obişnuite", explică Leonard Manea.
Deşi meşterii lucrează cu spor la figurinele de sezon, nimeni şi nimic nu poate detrona preparatele tradiţionale împrumutate din cartea de reţete a bunicii. "Facem nişte tarte care ulterior vin umplute cu cremă şi decorate cu fructe. Trebuie să facem şi nişte coşuleţe cu nucă foarte bune, cornuleţe cu nucă".
Nici aici ingredientele nu sunt de neglijat. "Sunt făcute toate cu ingrediente naturale, tradiţionale româneşti". Iar gustul unic, care te face să mai vrei o porţine nu se obţine oricum. Secretul unui preparat de succes vine la pachet cu trei reguli esenţiale. "Să ai reţeta potrivită, doi să ai cofetarul potrivit şi trei să foloseşti ingrediente de cea mai bună calitate", dezvăluie Leonard Manea.
Iar odată ce calitatea creşte, cresc şi preţurile. "Într-adevăr preţurile sunt mai mari, pentru că şi materia primă este după cum am spus mai devreme diferită. Este o altă calitate". Cu toate astea, gospodinele iscusite preferă să-şi pregătească singure meniul de sărbători. Însă un lucru e cert! Desertul este cel mai aşteptat preparat al zilei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰