Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ierarhii invitaţi la sfinţirea unei biserici din Vaslui, aduşi cu o maşină de lux. Critici dure pe Internet

Sfinţirea unei biserici din judeţul Vaslui a stârnit reacţii aprinse pe internet. Şi asta pentru că ierarhii invitaţi la eveniment au fost aduşi cu o maşină de colecţie, care a atras imediat toate privirile.

de Redactia Observator

la 29.06.2018 , 22:47

Sfinţirea unei biserici din judeţul Vaslui a stârnit reacţii aprinse pe internet. Şi asta pentru că ierarhii invitaţi la eveniment au fost aduşi cu o maşină de colecţie, care a atras imediat toate privirile.

Pe drumul pietruit din comuna Baia de Suceava îşi face apriţia o limuzină de colecţie. Din ea coboară, rând pe rând, Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului,  Ioachim - arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Cei trei ierarhi sunt invitaţi să sfinţească o biserică pentru care a donat bani şi omul de afaceri Gigi Becali.

Comuna cu 7.500 de suflete nu are străzi asfaltate, apă curentă şi nici canalizare. Nu-i de mirare că maşina de epocă folosită de feţele bisericeşti a ieşit imediat în evidenţă. 

Vezi și

Imaginile filmate de enoriaşi au fost postate pe Facebook, unde au stârnit controverse.

Pe acelaşi subiect

Limuzina a fost donată pentru sfinţire de un localnic, a lămurit problema parohul bisericii. Iniţial, ierarhii ar fi trebuit să-şi facă apariţia în caleşti împodobite după tradiţia locului. Doar că ploaia le-a dat planurile peste cap.

Tot într-un sat sărac din judeţul Vaslui, Episcopul Hușilor n-a vrut să îşi murdărească pantofii şi a călcat pe covoare aşternute peste noroi. Se întâmpla în urmă cu un an.

La câteva luni după acest episod, Corneliu Bârlădeanul şi-a pierdut funcţia după ce a fost implicat într-un scandal sexual fără precedent în Biserica Ortodoxă Română.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Ierarhii invitaţi la sfinţirea unei biserici din Vaslui, aduşi cu o maşină de lux. Critici dure pe Internet