Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Îi educăm prin amenzi. Minorii care vor fi prinşi că fumează pe stradă ar putea fi amendaţi

Nu îi educăm, îi ardem la buzunar. Adolescenţii ar putea fi amendaţi dacă vor fi prinşi cu ţigara în gură, pe stradă sau la terase! Este propunerea unui deputat PSD, care cere sancţiuni până la 500 de lei.

de Andre Rotaru

la 28.09.2022 , 19:42

Între 100 şi 500 de lei. Atât i-ar putea costa pe adolescenţi, în curând, o ţigară fumată în public. Dacă propunerea unui deputat PSD din Vâlcea trece de Parlament, legea le va interzice minorilor să fumeze pe stradă, în parcuri, lângă şcoli, în gări şi autogări, dar şi pe stadioane sau terenuri sportive. Proiectul de lege nu îi vizează doar pe minorii care fumează pe stradă, în parcuri sau în apropierea şcolilor, ci şi pe cei care fac acest lucru în unităţile economice. Asta înseamnă că, o ţigară fumată pe terasa unui restaurant, i-ar putea costa pe minori chiar şi 500 de lei.

Cum ar fi putea amendaţi practic, de către poliţişti

În practică, asta înseamnă că, aşa cum un poliţist ne poate legitima pe stradă dacă aruncăm pe jos un muc de ţigară, aşa ar putea să îi oprească şi pe adolescenţi dacă îi văd cu ţigara în gură. "În primul rând, ar trebui să îl atenţioneze. Să meargă la el, să îi spună: "Este interzis fumatul minorilor pe stradă!" Evident, dacă există lege, trebuie aplicată", a declarat iniţiatorul legii.

Vezi și

Cele mai recente date pe care Agenţia Naţională Antidrog le are sunt din 2019. Conform acestora, unul din doi adolescenţi de 16 ani a fumat cel puţin o dată în viaţă. Iar unul din cinci fumează zilnic. Adică, la fel de mulţi ca în urmă cu 10 ani. Am vrut să vedem ce ajutor primeşte un minor care vrea să se lase de fumat. Aşa că am sunat la numărul de pe pachetele de ţigări.

  • Reporter: Dumneavoastră cum m-aţi putea ajuta?
  • Operator: Trebuie să porniţi cu nişte lucruri simple. Să vă puneţi aceste întrebări: "La ce mă ajută fumatul?", "De ce fumez acum?", "În ce situaţii fumez?".
  • Reporter: Şi după aia?
  • Operator: Păi, prima dată, dacă faceţi aceasta, veţi vedea ce trebuie să faceţi mai departe. Este bine să discutaţi şi cu psihologul şcolar, şi cu medicul de familie.

Oficial, minorii pot beneficia şi de consiliere psihologică, dar şi de terapie de înlocuire a ţigărilor, cu plasturi sau spray-uri cu nicotină. Acestea tratează, însă, doar sevrajul şi puţni tineri aleg astfel de srevicii.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Îi educăm prin amenzi. Minorii care vor fi prinşi că fumează pe stradă ar putea fi amendaţi