Dosarul Revoluţiei ajunge în instanţă, după aproape 30 de ani de anchetă
Dosarul Revoluţiei ajunge în instanţă, după aproape 30 de ani de anchetă. Trei persoane vor fi judecate pentru crime împotriva umanităţii: fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus.
Dosarul Revoluţiei ajunge în instanţă, după aproape 30 de ani de anchetă. Numai trei persoane vor fi judecate pentru crime împotriva umanităţii: fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus. Toţi riscă închisoare pe viaţă pentru sutele de români morţi. Acuzat recent de poliţie politică, Procurorul General a prezentat scuze pentru că ancheta a durat aşa de mult.
Decembrie 1989, momentul care a schimbat istoria României, cu preţul a sute de vieţi. Sub cele 12 milioane de gloanţe, 862 de oameni au murit în timp ce luptau pentru libertate şi alţi 2.150 au rămas mutilaţi.
După trei decenii, un dosar mamut a ajuns pe masa judecătorilor, care trebuie să găsească în sfârşit vinovaţii.
- Ion Iliescu, mesaj la 29 de ani de la Revoluţie: "Să corectăm ceea ce am făcut greşit"
- Ceremonii de comemorare şi slujbe de pomenire, în memoria celor căzuţi la Revoluţia din 1989
- Ion Iliescu, pus sub acuzare pentru crime contra umanității în dosarul Revoluției
- Se scot la vânzare două tablouri oficiale cu Ion Iliescu. Cât costă să-l ai în sufragerie pe fostul președinte
- Un bărbat de 37 de ani, găsit mort pe acoperișul unei case în construcție din județul Timiș
Rechizitoriul semnat de procurorii militari are 12 volume. Fiecare din cele peste 3.000 de file va fi analizată de judecătorii instanţei supreme pentru a verifica legalitatea probelor.
Tot acolo va ajunge întreg dosarul care însumează 3.330 de volume, cea mai mare parte din ele administrate după redeschiderea cercetărilor în iunie 2016.
Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii
Trei oameni sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii: fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul primvice-premier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus.
Infracţiunile sunt pedepsite cu închisoare de la 15 ani până la detenţie pe viaţă.
Conform procurorilor, inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
16 persoane au scăpat de trimiterea în judecată
De acuzaţii au scăpat 16 persoane care au murit între timp sau împotriva cărora nu s-au găsit suficiente probe. Între ei este şi fostul premier Petre Roman.
Anunţul lui Augustin Lazăr vine în timp ce el însuşi se află în centrul unui scandal, acuzat că a făcut poliţie politică.
Procurorul General ar fi împiedicat eliberarea din închisoare a disidentului anticomunist Iulius Filip.
Rudele victimelor vor să afle vinovaţii
"Crimele de la Revoluție nu pot rămâne nepedepsite", a transmis şi preşedintele Klaus Iohannis.
Familiile celor care au murit în decembrie 89 speră ca măcar acum să primească răspunsurile pe care le aşteaptă de trei decenii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰