Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imagini şocante în Mamaia. O turistă poloneză a intrat în comă, drogată, şi a fost luată de Ambulanţă de pe stradă (video)

Imagini şocante în Mamaia. O turistă poloneză a intrat în comă, drogată, şi a fost luată de Ambulanţă de pe stradă. Alţi doi tineri, unul din Bucureşti şi altul din Marea Britanie, au avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale, la un festival de muzică electronică.

de Redactia Observator

la 30.04.2018 , 11:31

Imagini şocante în Mamaia. O turistă poloneză a intrat în comă, drogată, şi a fost luată de Ambulanţă de pe stradă. Alţi doi tineri, unul din Bucureşti şi altul din Marea Britanie, au avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale, la un festival de muzică electronică.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină luni dimineaţa, în Mamaia, în zona unui festival de muzică electronică din staţiune, după ce doi tineri prezentau simptome ale consumului de substanţe interzise, unul fiind inconştient, iar celălalt agitat. Cei doi tineri, unul de 25 de ani din Bucureşti, iar cel de-al doilea, în vârstă de 20 de ani, din Londra, au primit îngrijiri de specialitate.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul din România a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru continuarea investigaţiilor, în timp ce tânărul din Marea Britanie a refuzat să fie dus la unitatea medicală.

Câteva zeci de minute mai târziu, cadrele medicale au fost solicitate să intervină iar, în aceeași zonă, de data aceasta fiind vorba despre o tânără din Polonia. Tânără, care a fost găsită în comă, a fost transportată imediat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Și în cazul ei, medicii suspectează că ar fi făcut abuz de substanțe ilegale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Imagini şocante în Mamaia. O turistă poloneză a intrat în comă, drogată, şi a fost luată de Ambulanţă de pe stradă (video)