Impact violent între două maşini, în Brodina. Ambii şoferi au ajuns la spital
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe raza localităţii Brodina. În urma impactului, ambii şoferi au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, sprijiniţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Cei doi conducători auto au suferit diferite traumatisme. După ce au primit primul ajutor la locul accidentului, ambii au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
La accidentul de la Brodina au fost trimise 3 echipaje: un echipaj de prim ajutor de la Vicov, un echipaj tip B2 de la Rădăuți și echipajul de terapie intensivă mobilă de la Suceava în sprijin. La fața locului au fost găsite 2 victime dintre care una încarcerată, un bărbat de aprox 60 ani, în comă, care a fost preluat de echipajul de prim ajutor și predat echipajului de terapie intensivă mobilă în drum spre spitalul județean.
A două victimă, un bărbat de 26 de ani tot cu traumatism cranio-cerabral dar conștient, stabil hemodinamic, a fost preluat de echipajul saj B2 și transportat la spitalul Rădăuți.
