Galerie foto Impact violent pe o șosea din Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un cap de pod
Impact violent pe o șosea din Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un cap de pod, în localitatea Cotu.
Din fericire, cele trei victime, o femeie de 32 de ani și doi bărbați de 30, respectiv 47 ani, au reușit să iasă singure din mașină, înainte ca autoritățile să sosească. Toți trei au fost preluați de ambulanțele SAJ și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Mașina s-a transformat într-un morman de fiare
"La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane, o femeie de 32 de ani și doi bărbați de 30, respectiv 47 ani, erau ieșite din mașină. Acestea au fost preluate de ambulanțele SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", se arată în comunicatul ISU Botoșani.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornei de la bateria autoturismului. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰