Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Împărţirea banilor ţării, misiune imposibilă. Ce se întâmplă cu pensiile românilor

Bani pentru investiţii, salarii plafonate, fonduri pentru combaterea pandemiei. Despre asta discută Guvernul Cîţu în aceste zile, în condiţiile în care lucrează la structura bugetului. În privința majorării pensiilor nu s-a luat încă nicio decizie.

de Monica Palade

la 21.01.2021 , 20:22

  • Ce se întâmplă cu pensiile românilor

Premierul Cîţu a avut mai multe întâlniri astăzi atât cu miniştri, cât şi cu preşedintele, Klaus Iohannis. Tema discuţiei a fost bugetul de stat pentru acest an. Şi asta pentru că Guvernul trebuie să împartă toate fondurile, astfel încât să scoată bani şi pentru investiţii, dar şi pentru o eventuală majorare a pensiilor. 

Ştim că se bazează pe un deficit de 7%. Până atunci, salariile bugetarilor au fost plafonate şi urmează ca tot anul acesta bugetarii să rămână şi fără sporuri. 

Ce se întâmplă cu pensiile românilor

Vezi și

În privinţa pensiilor, Guvernul are pe masă mai multe scenarii. Nu s-a luat încă nicio decizie. Unul dintre scenarii ar fi ca pensiile să se majoreze de la 1 septembrie cu opt procente. 

O altă variantă luată în calcul de Executiv ar fi ca pensiile să crească tot de la 1 septembrie, însă cu doar două procente, adică rata inflaţiei. 

Există însă şi varianta ca pensiile să rămână la acelaşi nivel ca cel de la începutul anului, să nu fie nicio majorare. 

Guvernul va aloca mai mulţi bani pentru investiţii, sănătate, combaterea pandemiei. Anul trecut au fost luate mai multe măsuri pentru angajaţi şi angajatori, care urmează să fie menţinute şi anul acesta. 

Cel mai probabil la jumătatea lunii februarie, vom avea bugetul de stat aprobat de către Parlament. 

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Împărţirea banilor ţării, misiune imposibilă. Ce se întâmplă cu pensiile românilor