Video În ultimul an, elicopterele de salvare au zburat aproape 6500 de ore. Peste 500 au fost dedicate exclusiv bolnavilor Covid
Lupta cu pandemia s-a purtat pe toate fronturile, iar salvatorii au purtat, pe sub combinezoanele de protecţie, uniforme diferite. În prima linie, asemenea medicilor, au fost şi piloţii Inspectoratului de Aviaţie. Au zburat zeci de ore între spitale aflte la sute de kilometri distanţă, cu pacienţi care aveau nevoie de un loc liber la ATI. Cum au decurs misiunile? Ne povesteşte un comandor, care a stat de vorbă cu echipa Observator.
Sediul inspectoratului general de Aviaţie din Capitală. O zi obişnuită, în timpul pandemiei. Elicopeterele vin şi pleacă, iar ambulanţele preiau pacienţi. Heliportul e plin de oameni îmbrăcaţi în costume albe, care se înţeleg din gesturi şi priviri.
Fiecare ştie ce are de făcut în această continuă luptă cu timpul. Bolnavii sunt stabilizaţi şi transportaţi între oraşe aflate la sute de kilometri unele de altele. Un efort supraomenesc făcut de oameni, pentru alţi oameni.
Lt. comandor Marius Negoiţă, pilot IGAv: Nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Se spunea că rămâne virusul pe obiecte, stă în aer. Nu am dat drumul la ventilaţie ca să nu ventilăm aerul cu virus. Încărcătura emoţională şi stresul virului, că te puteai infecta oricând, era foarte mare.
Elicopterele au fost extrem de solicitate pentru transferul pacienţilor în stare gravă, iar comandorul Marius Negoiţă este printre piloţii cu cele mai multe asemenea zboruri umanitare.
- Mai mulți anticorpi pentru vaccinații expuși la virus, arată un studiu făcut la Spitalul "Victor Babeș" din...
- Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România, 22 mai 2021. 75.451 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
- Moderna vrea ca vaccinul său anti-Covid pentru adolescenţi să fie autorizat în Europa
În lupta pentru locurile libere din secţiile de anestezie terapie intensivă, elicopterele de salvare au avut un rol esenţial. Au fost misiuni în au fost transferaţie simultan chiar şi trei bolnavi. Toate aeronavele au fost echipate cu aparatură corespunzătoare şi cu butelii de oxigen. În acest fel au fost salvate sute de vieţi.
În ultimul an, elicopterele de salvare au zburat aproape 6500 de ore
Dar cele mai mari probleme au apărut întotdeauna înainte ca pacienţii să fie urcaţi în elicopter. În ultimul an, elicopterele de salvare au zburat aproape 6500 de ore. Peste 500 au fost zboruri dedicate exclusiv bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus. 9 din 10 astfel de transferuri s-au făcut cu aeronave de tip mi 8 şi mi 17, aflate în dorarea Inspectoratului de Aviaţie din anii 90.
Lt. comandor Marius Negoiţă: Bătrânele elicoptere s-au descurcat cu brio, nu ne-au pus viaţa în pericol. S-a ales acesată metodă de transport a pacienţilor covid datorită spaţiului mai mare în ele.
Protocoalele stricte de siguranţă şi grija echipelor de salvare au limitat răspândirea infecţiilor în rândul piloţilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰