Un individ care se dădea drept Mihai Bendeac și racola tinere a fost săltat de DIICOT
Un individ care racola tinere în numele lui Mihai Bendeac a fost ridicat de DIICOT pentru pornografie infantilă şi şantaj. Bărbatul avea două conturi false pe internet, unde aborda fete cărora le promitea roluri fictive în filme.
Un individ care racola tinere în numele lui Mihai Bendeac a fost ridicat de DIICOT pentru pornografie infantilă şi şantaj. Bărbatul avea două conturi false pe internet, unde aborda fete cărora le promitea roluri fictive în filme. Le cerea imagini compromiţătoare, apoi le şantaja să întreţină relaţii intime cu el. Unei mame, i-a cerut să-şi abuzeze copilul, un bebeluş de numai trei luni.
În urmă cu o lună, o tânără mamă din Brăila era arestată preventiv pentru pornografie infantilă şi viol. Îi trimisese unui bărbat din Argeş un filmuleţ în care îşi abuza sexual bebeluşul de numai trei luni. Acum, şi individul care a primit imaginile revoltătoare a fost ridicat de procurorii DIICOT, care au făcut o descoperire şocantă.
"Inculpatul i-a solicitat inculpatei să realizeze materiale pornografice cu fiul său minor în vârstă de trei luni şi să i le trimită prin intermediul unei aplicaţii", spune DIICOT.
Bărbatul acuzat susţine că totul este o răzbunarea femeii cu care a refuzat să aibă o relaţie pentru că era căsătorită. Ba chiar spune că atunci când a primit imaginile cu ea şi fiul său în impostazele şocante a alertat Protecţia Copilului din Brăila.
Imaginile au ajuns imediat la Poliţie, iar copilul de trei luni şi fratele său au intrat în grija unui asistent maternal. Între timp, ancheta a scos la iveală şi alte fapte grave. Acelaşi bărbat s-ar fi folosit de imaginea actorului Mihai Bendeac, pentru a aborda tinere pe internet. Le spunea că le poate oferi roluri în producţii TV şi le cerea poze nud sau în ipostaze sexuale. Mai multe victime i-ar fi căzut în plasă, fără să-şi dea seama că în spatele contului fals, ca de altfel în spatele sutelor de conturi clonate de pe internet, nu se află o persoană publică, ci un infractor.
Dacă victimele refuzau să vină la aşa-zisul casting, individul le şantaja, spun procurorii. Bărbatul se află acum în arest la domiciliu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰