Antena Meniu Search
x

Restricții de viteză în traficul feroviar! Trenurile au întârzieri de 15-20 de minute

Restricții de viteză pe secțiile de cale ferată Brașov, Craiova, Galați și Timișoara, din cauza temperaturilor scăzute la nivelul solului. Trenurile înregistrează întârzieri de 15-20 de minute, anunță CFR Infrastructură, pe pagina oficială de Facebook.

Restricții de viteză pe secțiile de cale ferată Brașov, Craiova, Galați și Timișoara, din cauza temperaturilor scuzaute la nivelul solului. Trenurile înregistrează întârzieri de 15-20 de minute, anunța CFR Infrastructură, pe pagina oficială de Facebook.

Compania adaugă că nu sunt trenuri blocate, iar traficul feroviar se desfășoară în siguranță. 

Secțiile pe care se circulă cu restricție de viteză sunt: Gura Motrului — Turceni (SRCF Craiova), Govora — Râureni (SRCF Craiova), Apața — Augustin (SRCF Brașov), Buzău-Ulmeni (SRCF Galați) și Remetea Mare — Timișoara Est (SRCF Timișoara).

"Trenurile care tranzitează aceste zone înregistrează întârzieri, pe intervalele de stații sus-menționate, de 15-20 de minute. Pe intervalul de stații Remetea Mare — Timișoara Est (SRCF Timișoara), din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivelul solului, a fost introdusă o restricție de viteza de 5 km/h, trenurile circulând pe porțiunea respectivă sub atenta supraveghere a personalului feroviar", anunță CFR Infrastructură.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, pe secțiile Călărași — Turda (SRCF Cluj) și Cojocna — Apahida (SRCF Cluj) se circulă pe un singur fir (firul I).

A fost închis traficul feroviar între stațiile Izvorul Mureșului — Izvorul Oltului începând cu ora 6:00, după ce locomotiva trenului R 4504 a deraiat de o osie. Pentru continuarea călătoriei, pasagerii trenului R 4504 au fost transportați cu mijloace auto, iar trenurile înscrise în grafic pentru prima parte a zilei vor circula pe ruta ocolită Brașov-Teiuș-Războieni-Cluj Napoca.

Pe rutele Constanța-Mangalia și Medgidia-Tulcea, din cauza rafalelor puternice de vânt, CFR Călători a introdus tracțiune Diesel.

"Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (http://www.cfr.ro/.../content/article/2-uncat.../2273-camere-web). Dacă sunteți deja în tren, accesați de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceți numărul exact al trenului în căsuța indicată și click pe Informații tren. Obțineți informații în timp real despre ce stație urmează, dacă aveți sau nu întârziere, minutele de staționare în următoarea gară și timpul estimat de sosire", mai spune compania.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Restricții de viteză în traficul feroviar! Trenurile au întârzieri de 15-20 de minute