Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ion Iliescu, în continuare la Terapie Intensivă. Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte

Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, au anunţat, luni, medicii de la Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", unde fostul preşedinte se află internat de două săptămâni.

de Redactia Observator

la 24.06.2025 , 06:09

Ion Iliescu, în continuare la Terapie Intensivă. Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, fostul preşedinte al României - INQUAM Photos

Ion Iliescu rămâne în continuare la ATI, potrivit reprezentanţilor Spitalului SRI.

"Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale avansate sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare", au transmis luni dimineaţă medicii de la Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Miercuri, spitalul anunța agravarea stării generale a fostului şef de stat, iar joi menționa că starea acestuia se ameliorase uşor.

Ion Iliescu, diagnosticat cu cancer pulmonar

Luni, la o săpătmână de la internare, Ion Iliescu a fost supus, sub anestezie generală, unei proceduri endobronşice având ca scop menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare. Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" îşi reafirmă angajamentul de a comunica transparent informaţiile de interes public, "cu respectarea reglementărilor în vigoare şi a dorinţei pacientului".

Tot luni, medicii au anunțat că Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar.

Ion Iliescu a fost internat luni, 9 iunie, la Spitalul "Agrippa Ionescu", cu probleme respiratorii. Fostul președinte făcea controale periodice la Spitalul Elias.

În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul "C.C. Iliescu", diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă. În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Ion Iliescu, în continuare la Terapie Intensivă. Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte