Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ÎPS Teofan s-a îmbrăcat în combinezon și a mers la pacienții COVID în stare gravă, la Spitalul "Sf. Parascheva" din Iași

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, i-a vizitat, miercuri, pe bolnavii de COVID în stare gravă internaţi la ATI la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Managerul unităţii medicale, Florin Roşu, a precizat că înaltul prelat s-a dus în saloane şi a stat de vorbă cu pacienţii.

de Redactia Observator

la 17.11.2021 , 17:22

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a ţinut o slujbă în curtea unităţii medicale, după care s-a dus în saloane pentru a-i vizita pe bolnavii de COVID internaţi la Terapie Intensivă.

"Spitalul de Boli Infecţioase prin personalul său a primit cu bucurie vizita Înaltului Părinte care a slujit Sfântul Maslu în faţa statuii doctorului Alexandru Slătineanu, din curtea unităţii noastre medicale. Mitropolitul Teofan nu s-a mulţumit cu atât, ci a vizitat bolnavii cei mai încercaţi de virus. Sunt pacienţi îngrijiţi în Terapie Intensivă care au nevoie, în egală măsură de tratament medicamentos, dar şi de alinare sufletească. Îmbrăcat ca un medic, înaltul prelat le-a dat binecuvântare, rugându-se pentru însănătoşire şi putere", a declarat managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Florin Roşu.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut să transmită trăirile unui slujitor al bisericii care a fost internat la acest spital

Vezi și

"Fostul pacient, actualmente vindecător de suflete, a spus că pe viitor, când va vedea oamenii îmbrăcaţi în alb, va simţi să se închine. Suntem umili şi mulţumim pentru fiecare gând bun care se întoarce către noi, pentru că ne motivează să luptăm. Ne-am dorit această vizită, ne onorează şi e felul nostru de a spune să privim mai des spre cer pentru că de acolo vine speranţa, năzuinţa şi înţelepciunea medicală", a precizat medicul Florin Roşu.

Întrebat de News.ro cum au reacţionat pacienţii când şi-au dat seama că Mitropolitul Teofan este la ei în salon, medicul Florin Roşu a răspuns: "Vă daţi seama că surpriza a fost mare, s-au bucurat nespus, iar unii chiar au încercat să se ridice din pat".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » ÎPS Teofan s-a îmbrăcat în combinezon și a mers la pacienții COVID în stare gravă, la Spitalul "Sf. Parascheva" din Iași